Burse - Fonduri mutuale

Profit de doua ori mai redus pentru VAE Apcarom la 9 luni

26.10.2006, 19:33 10

Producatorul de echipamente de cale ferata VAE Apcarom Buzau a obtinut in primele noua luni ale anului un profit net de 0,71 mil. euro (2,5 mil. lei), de peste doua ori mai redus decat in perioada similara a anului trecut.
Potrivit conducerii companiei, scaderea a fost cauzata de intarzierea semnarii contractului anual cu CFR, principalul client, ceea ce a determinat ca societatea sa produca pe stoc. Contractul a fost finalizat de-abia la sfarsitul lunii septembrie. Totodata, din cauza intarzierii "extrem de mari" la plata obligatiilor contractuale din partea CFR, societatea a fost nevoita sa apeleze la credite in valoare de 2 mil. euro pentru finantarea activitatii, ceea ce a antrenat si costuri financiare cu dobanzile mai mari cu circa 140% decat in perioada corespunzatoare a anului precedent, au mai spus reprezentantii Apcarom. Rezultatul financiar a fost pozitiv, in suma de circa 15.250 de euro, dar de aproape zece ori mai redus decat anul trecut. Dupa primele noua luni, compania avea o cifra de afaceri de 11,46 mil. euro (39,5 mil. lei), in scadere cu 3% fata de afacerile din primele trei trimestre din 2005. Conducerea Apcarom estimeaza totusi ca pana la finalul anului prevederile din buget vor fi realizate integral. Actiunile Apcarom sunt listate la Bursa, capitalizarea bursiera a societatii fiind de 11,5 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO