Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Prima emisiune de obligaţiuni a furnizorului de servicii de curăţenie, întreţinere şi securitate a clădirilor Utilitech Services, în valoare de 4,9 mil. lei, intră vineri, 26 februarie, la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat că vineri, 26 februarie, prima emisiune de obligaţiuni a Utilitech Services, furnizor de servicii de curăţenie, întreţinere şi securitate a clădirilor, va intra la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB, sub simbolul bursier UTS23.

Emisiunea are o valoare nominală de aproape 4,9 milioane lei şi cuprinde 48.835 de obligaţiuni negarantate, denominate în lei şi o valoare nominală de 100 lei/ titlu.

Obligaţiunile au o maturitate de trei ani şi o dobândă de 8,5% pe an, plătibilă anual. Cele 48.835 de obligaţiuni au fost subscrise de 102 investitori şi vor ajunge la maturitate în martie 2023.

Intercapital Invest a intermediat listarea obligaţiunilor pe piaţa AeRO, în calitate de Consultant Autorizat. Intercapital. Invest va continua să asiste Utilitech Services în următoarele 12 luni, ulterior listării obligaţiunilor, pentru îndeplinirea cerinţelor de raportare şi informare a investitorilor.

Utilitech Services este controlată în proporţie de 99,99% de către Lucian-Constantin Ciofoaia, în timp ce Stratus Investcapital SRL deţine 0,01% din capitalul social, potrivit datelor din memorandumul întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare şi publicat pe site-ul BVB.

Compania cu 40 de angajaţi a avut în primele şase luni ale anului 2020 un profit net de 7.124 de lei şi afaceri de 823.876 de lei. Estimările pentru întreg anul 2020 sunt de profit net de 298.000 de lei şi afaceri de 2,1 mil. lei, comparativ cu profit net de 209.900 de lei şi afaceri de 2,09 mil. lei în 2019.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.