Burse - Fonduri mutuale

Preşedintele ASF avertizează administratorii de pensii, firmele de asigurare şi fondurile de investiţii: Fiţi extrem de prudenţi. Vor veni situaţii cu care nu ne-am mai întâlnit

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu

Autor: Eduard Ivanovici

11.11.2022, 07:20 839

Creşterea rezilienţei instituţiilor financiare nebancare şi a finanţării de pe piaţă, un efort necesar în situaţia actuală, spune Comitetul European pentru Riscuri Sistemice.

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, a atenţionat respon­sabilii din pieţele supravegheate de instituţia pe care o conduce să fie „extrem de prudenţi“, în contextul în care economia trece printr-o perioadă grea şi imprevizibilă, se arată într-un comunicat de presă.

„Mesajul meu pentru condu­cătorii pieţelor financiare nebancare este unul extrem de clar: să fiţi extrem de prudenţi, dar mai ales să fiţi foarte responsabili cu privire la modul în care administraţi banii populaţiei, pe cei ai investito­rilor. Trăim vremuri pline de incer­titudini, vor veni situaţii cu care probabil nu ne-am mai întâlnit“, a declarat preşedintele ASF în deschi­derea celei de VIII-a ediţii a Conferinţei Internaţionale ISF2022, desfăşurată la Bucureşti pe 10 no­iembrie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO