Burse - Fonduri mutuale

Patronul Electroalfa: De ce să-mi vândă vesticii marfa în Africa? Mă duc eu acolo

Patronul Electroalfa: De ce să-mi vândă vesticii marfa în Africa? Mă duc eu acolo

Gheorghe Ciubotaru, proprietarul Electroalfa: De ce să-mi dai tu mie 3 lei pe produsul acesta şi tu să-l dai mai departe cu 7 lei? Pentru că tu ştii unde este Africa? Şi eu ştiu unde este Africa! Foto: Silviu Mate

Autor: Adrian Cojocar

10.09.2012, 00:08 5938

Antreprenorul Gheorghe Ciubotaru, 56 de ani, proprietarul grupului de firme Electroalfa din Botoşani, care şi-a majorat anul trecut vânzările cu 50%, la 37 mil. euro, spune că piaţa românească este mică şi săracă, motiv pentru care intenţionează să atace mai puternic pieţele externe.

"Politica noastră este ca în următorii cinci ani 40 - 50% din cifra de afaceri să provină din exporturi faţă de 15% în prezent. Vreau să profit de conjuncturile favorabile care sunt în momentul de faţă în fostele ţări sovietice, inclusiv Orientul Mijlociu şi să mă duc spre Africa unde deja este o nouă etapă prielnică. Vor fi investiţii foarte mari acolo în perioada care vine. Am dat exporturi în Uniunea Europeană şi ei se duceau mai departe către clientul final. Şi atunci mi-am pus întrebarea «de ce să-mi dai tu mie 3 lei pe produsul acesta şi tu să-l dai mai departe cu 7 lei? Pentru că tu ştii unde este Africa? Şi eu ştiu unde este Africa!»", spune Ciubotaru.

Anul trecut compania fanion a lui Ciubotaru, Electro-Alfa International, care produce în principal echipamente destinate sectorului energetic, şi-a majorat vânzările cu 48%, la 34 mil. euro, iar pentru acest an afacerile grupului sunt previzionate să depăşească 40 mil. euro după un avans de 10% faţă de anul trecut. Omul de afaceri şi-a propus să investească 10 mil. euro în energie regenerabilă şi va pune în funcţiune la finele lunii octombrie un parc solar cu o capacitate de 3,5 MWh.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO