Burse - Fonduri mutuale

Panica de pe bursele din Europa contaminează Wall Street-ul: Indicii bursieri în picaj

Panica de pe bursele din Europa contaminează Wall Street-ul: Indicii bursieri în picaj

Foto: AFP

Autor: Radu Racu

01.11.2011, 23:04 1428

Panica de marţi de pe bursele europene, generată de anunţul premierului grec pentru un referendum privind acceptarea ajutorului financiar din partea organismelor internaţioanle a traversat în a doua parte a zilei oceanul, provocând pierderi masive pe indicii bursieri americani.

Declinul care a început marţi dimineaţă în Asia a făcut ravagii pe marile pieţe europene după ce premierul grec, George Papandreou a anunţat luni seară că guvernul său va cere poporului să se pronunţe, printr-un referendum, în privinţa noului ajutor financiar pe care trebuie să îl primească ţara sa, şi implicit a măsurilor de austeritate care sunt cerute odată cu el.

Anunţul lui Papandreou a declanşat, marţi, o revoltă în rândul parlamentarilor greci care s-ar putea traduce vineri într-un vot de neîncredere la adresa executivului elen, situaţie care ar contribui şi mai mult la tensiunile care agită în prezent pieţele.

Pe Wall Street indicile Dow Jones a scăzut cu 2,5%, S&P 500, care include cele mai puternice companii listate în SUA, a pierdut 2,8%, iar piaţa Nasdaq a coborât cu 2,9%.

"Administraţia Papandreou a luat cu siguranţă o decizie riscantă. Întrebarea la care nu se poate răspunde acum este ce se întâmplă dacă grecii votează împotriva ajutorului? Asistăm oare la destrămarea Uniunii Europene?, se întreabă Kevin Giddis, manager la un fondul americand de investiţii Morgan Keegan & Company.

Bursele europene au închis în scădere puternică una dintre cele mai tensionate şedinţe de tranzacţionare de la izbucnirea crizei, indicele FTSE 100 (Marea Britanie) pierzând 2,37%, DAX (Germania) 5,03%, iar CAC 40 (Franţa) 5,38%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO