Burse - Fonduri mutuale

Numarul cuponarilor care-si vand actiunile a scazut de cinci ori

25.07.2008, 18:29 62

Numarul de persoane fizice care vand actiuni la Bursa a scazut de peste cinci ori in ultimul an, pe fondul scaderii accentuate a preturilor actiunilor, declinul numarului de vanzatori datorandu-se in principal reducerii numarului de "cuponari" - cei care au primit de la stat cupoane de privatizare in cadrul Programului de Privatizare in Masa.
Multi dintre acestia, in numar de peste 9 milioane, asteapta probabil vremuri mai bune pentru a vinde actiunile.
"De cand au inceput sa scada preturile au inceput sa vina din ce in ce mai putini cuponari sa isi vanda actiunile. Acum un an, de exemplu, pentru un cupon de la un SIF se primea pana la 4.500 de lei, iar acum actiunile de pe un cupon se pot vinde cu 2.000 de lei sau chiar mai putin. Pentru actiunile reziduale de la SIF-uri, un client primea net in jurul a 100 de lei, acum valoreaza cateva zeci de lei," spune Laurentiu Popescu, trader la Fortius Finance.
Detinatorii de "cupoane" reprezinta cea mai mare parte a numarului de vanzatori, in timp ce investitorii activi persoane fizice, care cumpara si vand in mod regulat, au reprezentat in ultimii doi ani in jur de 10.000 in fiecare luna.
Luna trecuta numarul de vanzatori persoane fizice de la Bursa a fost de 33.000, din care peste 20.000 au fost cuponarii. In ianuarie numarul de vanzatori era de 100.000 din care aproximativ 90.000 vindeau actiunile primite de la stat. Maximul de vanzatori a fost inregistrat in noiembrie anul trecut - aproape 200.000, din care doar circa 10.000 erau investitori activi.
Valoarea tranzactiilor de la Bursa de Valori a scazut puternic anul acesta, una dintre cauze fiind faptul ca detinatorii de actiuni nu sunt dispusi sa vanda la preturile actuale, in timp ce nici cumparatorii nu se grabesc sa cumpere. In ultimele 12 luni valoarea actiunilor listate a scazut in medie cu 60%.
Brokerii, confruntati anul acesta cu reducerea veniturilor ca urmare a reducerii valorii tranzactiilor, spun ca au observat si reducerea drastica a vanzarilor de "cupoane".
La finalul saptamanii trecute, in Romania erau inregistrati 9,5 milioane de actionari, din care un milion doar in Bucuresti, conform datelor Depozitarului Central, care tine evidenta detinatorilor de actiuni.
Marea majoritate detin actiunile din cadrul Programului de Privatizare in Masa, inclusiv pachete de cateva actiuni la fiecare din cele cinci SIF-uri. In urma vanzarilor din ultimul an numarul de detinatori de actiuini listate a scazut cu circa 500.000, conform aceleiasi surse.
Scaderea vanzarilor de actiuni din Programul de Privatizare in Masa s-a produs chiar si in conditiile in care in ultimul an formalitatile necesare vanzarii actiunilor au scazut considerabil. In urma cu un an actionarii erau nevoiti sa ceara de la sediile Depozitarului Central din Bucuresti si din cateva orase extrase de cont pentru ca un broker sa poata vinde actiunile. Acum extrasele de cont se pot elibera de la brokerii care intermediaza vanzarea, astfel ca procedura de vanzare a actiunilor este mai simpla.
Cresterea de pana anul trecut a actiunilor SIF adusese pe Bursa o categorie noua de vanzatori de actiuni: detinatorii de actiuni reziduale la SIF-uri, pachete care trecusera in valoare de 100 de lei.
Vanzarea de pachete reziduale a adus maximul de 200.000 de vanzatori persoane fizice la Bursa in noiembrie anul trecut. Acestia formau chiar cozi la sediile Depozitarului Central, unde se eliberau extrase de cont, ceea ce crea nemultumiri inclusiv pentru investitorii activi care cereau extrase de cont.
Actiunile reziduale de la SIF-uri au fost distribuite in contul unor dividende ale fostelor Fonduri ale Proprietatii Private si au fost primite de toti cei circa 10 milioane de cetateni romani care au participat la programul de Privatizare in Masa de la mijlocul anilor 1990.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO