Burse - Fonduri mutuale

Investitorii incep sa-si faca calcule

16.02.2007, 20:01 12

Bursa a inregistrat ieri variatii scazute la nivelul principalilor indici de pe piata, SIF-urile revenind cu o usoara crestere dupa scaderile din ultimele zile pe o lichiditate destul de scazuta insa.
Brokerii sunt de parere ca zilele urmatoare sunt decisive pentru evolutia Bursei din urmatoarea perioada, in masura in care cele mai multe dintre companii vor raporta rezultatele finaniciare.
"Contextul general al Bursei este unul destul de pozitiv, insa ramane de vazut daca acesta va fi sustinut de rezultatele raportate de companii in urmatoarele zile. Dupa aceasta, ne putem face o imagine mai clara cu privire la cat de scumpa sau de ieftina este piata", spune Alin Brendea, director de operatiuni la societatea de brokeraj Prime Transaction.
SIF-urile au revenit cu o crestere in medie de peste 1% ieri, dupa scaderile din ultima saptamana, acestea fiind si ieri printre cele mai tranzactionate.
Actiunile SIF Oltenia si SIF Moldova au urcat fiecare cu circa 0,6%, pe rulaje de 1,8 mil. euro (6,2 mil. lei), respectiv 1,6 mil. euro (5,6 mil. lei).
Indicele BET a inregistrat o scadere nesemnificativa, de 0,2%, mentinandu-se aproape de maximele istorice atinse la inceputul acestei saptamani.
"In ultimele zile incepuse sa se prefigureze un trend de scadere, dar acesta a fost spulberat in mare parte de cresterile inregistrate in sedinta precedenta. Volumele au scazut pe fondul lipsei de vanzatori din piata", a precizat Alin Brendea.
Actiunile Transelectrica au urcat cu aproape 5%, aceste titluri fiind printre cele mai tranzactionate ieri, cu un rulaj de 1,6 mil. euro (5,6 mil. lei).
Titlurile Rompetrol Rafinare au fost singurele din randul celor lichide care au inregistrat o corectie, pierzand 2,7%. Actiunile Petrom si BRD au castigat circa 1% fiecare, in timp ce titlurile Bancii Transilvania s-au mentinut la acelasi nivel de inchidere din sedinta precedenta. Intrarea pe piata noastra a unor nume mari din randul bancilor de investitii va influenta in mod favorabil Bursa, dar efectele se vor vedea in timp, cred brokerii.
"Pentru piata este un semnal pozitiv pe termen mediu si lung. Faptul ca nume mari pe plan mondial sunt interesate de piata noastra arata ca exista perspective in ceea ce priveste cresterea acesteia. Cu toate acestea, politica acestora este cea in masura sa ne spuna cum anume vor influenta piata", este de parere Alin Brendea.

Actiunile SIF Oltenia au castigat ieri 0,58%, intr-o zi in care toate SIF-urile au inregistrat aprecieri usoare. Titlurile SIF Oltenia se afla in continuare in topul preferintelor investitorilor, in ciuda unor tranzactii destul de scazute ieri, de 1,85 mil. euro (6,26 mil. lei). Cresterea vine dupa ce in ultima saptamana actiunile societatii de investitii financiare au pierdut 6,2%. "Actiunile SIF au rezistat la nivelul unor suporturi si este posibil ca in urmatoarea perioada sa se consolideze in jurul nivelurilor actuale. Cu toate acestea, pe termen mediu ne putem astepta si la cresteri", spune Alin Brendea, director de operatiuni la societatea de brokeraj Prime Transaction.

Pretul actiunilor Bancii Transilvania a stagnat ieri, pe fondul unor tranzactii de 0,88 mil. euro (2,98 mil. lei). "Convocatorul pentru adunarea actionarilor a avut cea mai mare influenta asupra evolutiei actiunilor Bancii Transilvania in ultimul timp, investitorii asteptand politica de dividende a companiei, respectiv actiunile gratuite din cadrul majorarilor de capital ale bancii", precizeaza Alin Brendea. Banca Transilvania se afla in cursa cu Banca Comerciala Romana, Banca Romana de Dezvoltare, HVB Tiriac si Dexia Communal Credit pentru acordarea unui credit in valoare de 39 mil. euro Primariei Brasov, pentru lucrari de infrastructura. Pretul de inchidere pe aceste titluri a fost de 1,09 lei/actiune.

Actiunile Rompetrol Well Services (fosta Petros) au urcat ieri cu 4,8%, dupa ce pe parcursul sedintei au sarit cu aproape 12%, atingand un maxim de 0,935 lei/actiune. Tranzactiile realizate ieri cu aceste titluri s-au ridicat la circa 96.000 de euro (0,33 milioane de lei). Cresterea de ieri vine in contextul in care compania a raportat in ultimul trimestru un profit net de 3,18 milioane de lei (0,91 milioane de euro), de aproape trei ori mai ridicat comparativ cu perioada similara a anului trecut. Afacerile Petros au crescut in aceeasi perioada cu 37% si s-au cifrat la 18,6 mil. lei (5,3 mil. euro). Pretul de inchidere al actiunilor companiei a fost ieri de 0,835 lei lei/actiune.

Actiunile companiei hoteliere Intercontinetal Bucuresti au sarit cu peste 9%, atingand un nou maxim istoric. Rulajul realizat ieri cu aceste actiuni, in suma de 0,64 milioane de euro (2,1 milioane de lei), a fost cel mai ridicat din luna septembrie a anului trecut. Prin intermediul tranzactiilor din piata s-au transferat peste 9,5 milioane de actiuni Intercontinental, reprezentand circa 1,1% din capitalul social. De la inceputul anului, aceste titluri s-au plasat pe un trend puternic ascendent, apreciindu-se cu circa 46% in decurs de doua luni si jumatate. Titlurile Intercontinental au fost tranzactionate la inchidere la un pret de 0,235 lei/actiune.

Titlurile companiei de asigurare-reasigurare Ardaf Cluj au facut din nou obiectul unor tranzactii ridicate, prin care s-au transferat peste 10,5 mil. actiuni, reprezentand circa 0,6% din capitalul social. Tranzactiile realizate cu aceste titluri au cumulat ieri 0,56 mil. euro (1,9 mil. lei). Pe fondul acestor transferuri actiunile Ardaf au pierdut 2,7%, dupa o crestere de circa 28% in sedinta precedenta, cand au revenit la tranzactionare dupa o suspendare de sase luni. Daniel Voicu si-a lichidat miercuri participatia de circa 15,88% din companie, in cadrul unor tranzactii de peste 26 mil. lei (7,6 mil. euro), la un pret de 0,103 lei/actiune. Inchiderea pe actiunile Ardaf s-a realizat la pretul de 0,235 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO