Burse - Fonduri mutuale

Investitorii sunt în culmea fericirii: Indicele Dow Jones a depăşit pentru prima dată 30.000 de puncte, după ce Trump a spus că va coopera cu echipa de tranziţie a lui Joe Biden, deschizând calea predării paşnice a puterii

Investitorii sunt în culmea fericirii: Indicele Dow...

Autor: Ştefan Stan

24.11.2020, 19:11 2476

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima oară în istorie pragul de 30.000 de puncte, extinzând creşterile majore de pe bursele americane venite în urma veştilor despre vaccinul COVID şi despre alegerile din SUA.

În ciuda creşterii puternice, volumele de tranzacţionare sunt aşteptate să rămână relativ scăzute, în condiţiile în care pieţele se pregătesc pentru zilele libere de Ziua Recunoştinţei, în care vor fi închise. 

Donald Trump a dat, luni, undă verde tranziţiei spre administraţia Joe Biden, oferindu-i preşedintelui ales acces la sesiuni de informare şi finanţare, potrivit Reuters. Deşi nu a recunoscut victoria rivalului său la alegerile din 3 noiembrie, anunţul lui Trump că adminsitraţia sa va coopera cu reprezentanţii lui Biden reprezentă o schimbare semnificativă, întâmpinată pozitiv de pieţele financiare. 

Bursa de la Bucureşti a crescut marţi cu 1,68%, Banca Transilvania cu 2,8%, iar Petrom cu 2,57%. 

Analiştii şi investitorii se uită dincolo de creşterea cazurilor de COVID şi la impactul economic negativ pe termen scurt, în condiţiile în care veştile despre performanţele vaccinului au revigorat pieţele.

De asemenea, numirea pe postul de secretar al trezoreriei a lui Janet Yellen, fosta şefă a FED, cosiderată un economist experimentat şi un administrator care a ajutat pieţele să treacă peste criza din 2008, aduc o doză suplimentară de optimism. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO