Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica selectează în ianuarie un nou intermediar pentru listarea la bursă

Hidroelectrica selectează în ianuarie un nou...

Autor: Carol Dan

22.12.2013, 18:37 447

Producătorul de energie electrică Hidroelectrica va selecta un nou intermediar pentru listarea la bursă, după ce guvernul a majorat pachetul de acţiuni pe care îl va oferi investitorilor de la 10% la 15%, iar companiile interesate vor putea depune oferte până în 20 ianuarie 2014, dată la care vor fi deschise.

Preţul caietului de sarcini a fost redus de la 8.000 de euro, plus TVA, la 2.000 de euro, fără TVA, se arată într-un anunţ al Hidroelectrica. Totodată, valoarea garanţiei de participare a scăzut de la 25.000 de euro la 5.000 de euro. Hidroelectrica a selectat în primăvara anului trecut consorţiul format BRD - Citigroup - Société Générale - Intercapital pentru listarea la bursă, însă contractul nu a fost semnat.

Listarea pe piaţa de capital a producătorului de electricitate a fost convenită de guvern cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, dar a fost amânată de mai multe ori. Hidroelectrica a fost în insolvenţă timp de un an, din iunie 2012 până în luna iunie a acestui an. Statul deţine, prin Departamentul pentru Energie, 80,05% din capitalul Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 19,94%. Hidroelectrica are un capital social de 4,475 miliarde de lei (1 miliard de euro).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24