Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica alege un nou preşedinte al consiliului de supraveghere, fostul secretar de stat Petre Iulian Nicolescu

Hidroelectrica alege un nou preşedinte al consiliului de...

Autor: Tibi Oprea

03.10.2023, 16:34 882

Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cea mai mare companie de la Bursa de Valori Bucureşti şi cea mai profitabilă companie de stat, a anunţat marţi că Petre Iulian Nicolescu a fost numit pe 2 octombrie în funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere, fiind anterior membru provizoriu al acestuia, cu un mandat pe patru luni care a început la 1 august 2023, în locul lui George Niculescu, care a plecat la ANRE. 

Petre Iulian Nicolescu este fost secretar de stat la Ministerul Turismului (februarie 2017-martie 2017) şi Ministerul Economiei. La Ministerul Economiei, în perioada martie 2017-martie 2018, a fost şeful structurii de securitate şi a coordonat Departamentul pentru privatizarea şi administrarea participaţiilor statului şi cele mai importante companii din portofoliu – Transelectrica, Transgaz şi Oltchim. 

Ulterior, în aprilie 2018 a fost numit director privatizare, postprivatizare la Departamentul pentru privatizare şi administrarea participaţiilor statului din Ministerul Economiei, denumit anterior Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizări în Industrie, iar din noiembrie 2018 până în noiembrie 2019 a fost director în cabinetul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri. 

În 2020 a lucrat la Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) ca şi coordonator grup de lucru „Hydrogen SAPE”, data protection Officer, fiind membru al Alianţei Europene pentru Hidrogen Curat (ECHA) şi membru al Alianţei Hidrogenului din România. De asemenea, din noiembrie 2019 în prezent este şeful Biroulului Relaţii cu Clienţii, Investitorii şi Autorităţile la Romgaz (Depogaz Ploieşti).

În trecut, cu mandate de aproximativ jumătate de an, Nicolescu a mai fost şef serviciu Proiecte Europene la Primăria Sectorului 4, preşedinte al Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, şef serviciu Administrare, Privatizare la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizări în industrie I consilier juridic la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Argeş (noiembrie 2000-decembrie 2003). Potrivit CV-ului său, din decembrie 2003 în ianuarie 2014 a fost funcţionat public cu statut special. 

Hidroelectrica are o capitalizare de 54,2 mld. lei şi este controlată în proporţie de 80% de statul român, prin Ministerul Energiei. Acţiunile H2O înregistrează o creştere de 19% (120 de lei) faţă de preţul cu discount de 100,88 de lei din IPO, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB. 

Compania a anunţat pentru primele şase luni din 2023 un profit net de aproape 4 miliarde de lei, în urcare cu 46% comparativ cu S1/2022, în contextul unor venituri de aproape 7 miliarde de lei, plus 42%, arată datele din raportul financiar semestrial publicat la BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO