Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea şi-a redus capitalul social cu 774 mil. lei, până la 3,9 mld. lei

Fondul Proprietatea (FP) a notificat bursa cu privire la înregistrarea hotărârii acţionarilor din aprilie 2019 privind aprobarea reducerii capitalului social subscris cu 773,7 mil. lei, până la 3,9 mld. lei, prin anularea unui număr de 1,4 miliarde de acţiuni proprii achiziţionate în cadrul celui de-al nouălea program de răscumpărare. Reducerea a fost avizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Valoarea capitalului social vărsat este de 3,7 mld. lei.

„Reamintim că diferenţa dintre capitalul social subscris şi cel vărsat se datorează unor aporturi neplătite datorate de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice în cuantum de 189,18 mil. lei”, se arată în raportul de la bursă. De la începutul anului, acţiunile FP se tranzacţionează în creştere cu 34,7% pe fondul unui rulaj de 1 mld. lei, emitentul ajungând la 10,8 mld. lei capitalizare. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează un avans de 29,2% în perioada similară.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.