Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Degeaba bursa românească are cele mai ieftine acţiuni dacă haosul politic sperie investitorii

Bursa de la Bucureşti are cele mai subevaluate acţiuni din regiune, însă investitori internaţionali cu sute de mi­lioa­ne de euro pe mână, care prin intermediul pieţei de capital i-ar putea transfera în economie şi i-ar modifica statutul de una dintre cele mai sărace din Europa, zic pas României.

„În aceste zile investitorii se uită mai puţin la rezultatele trecute şi mai mult la perspectivele de profit ale companiilor pe anul 2019, care sunt afectate grav de ordonanţa de urgenţă a guvernului referitoare la modi­ficarea codului fiscal“, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Management.

Prima ligă bursieră de la Bucureşti afişează un nivel al PER (price earning ratio), cel mai utilizat multiplu de analiză pentru a caracteriza eficienţa plasamentelui într-o acţiune, de 6,68, în timp ce principalul indice din Polonia are 12,25, DAX din Germania se tranzacţionează la 12, Ungaria la 11, iar Franţa la 14,8, potrivit datelor extrase de ZF din platforma bursei.

„Degeaba cumperi o acţiune cu un multiplu de profit atractiv raportat la rezultatele trecute dacă multiplul de profit al companiei se va dubla sau tripla în următorul an“, spune Adrian Cojocar.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.