Burse - Fonduri mutuale

Fercala, SIF Transilvania: Daca BCR isi majoreaza capitalul, nu cred ca SIF-urile vor rata ocazia sa participe

Fercala: Daca BCR isi majoreaza capitalul, nu cred ca SIF-urile vor rata ocazia sa participe
19.05.2009, 00:00 29

Presedintele SIF Transilvania (SIF3), Mihai Fercala, spune ca in eventualitatea in care BCR ar avea nevoie sa-si suplimenteze capitalul, societatea pe care o conduce va participa la operatiune.

"Daca se va face majorare de capital la BCR nu cred ca vreun SIF va rata ocazia sa participe. Totusi, dupa datele noastre, nu cred ca ne vom face probleme cu BCR-ul sau BRD-ul in aceasta privinta. Oricum, nicio majorare de capital la BCR nu se poate face fara acordul SIF-urilor", spune Fercala.
Dominic Bruynseels, CEO al BCR, a afirmat recent ca este probabil ca si banca pe care o conduce sa aiba nevoie de o majorare de capital odata ce BNR va majora cerinta minima de solvabilitate, de la 8% la 10%, precizand ca nu este clar la ce data va intra in vigoare aceasta cerinta.
De cealalta parte, directorii SIF Moldova (SIF2) si SIF Oltenia (SIF5) nu sunt siguri ca vor participa si evita sa se pronunte la aceasta data pana la momentul in care majorarea va fi certa.
"Nu stim ce hotarare vom lua. Trebuie sa facem niste calcule de rentabilitate si la momentul acesta sunt prea multe incertitudini. Nici ei nu stiu sigur daca vor face majorare sau nu, daca se va face cu prima sau fara", spune Florian Buzatu, directorul economic al SIF Oltenia.
Costel Ceocea, presedintele SIF Moldova, spune ca nu a luat inca in discutie posibilitatea realizarii unei majorari de capital la BCR si ca va adopta o decizie numai dupa ce aceasta operatiune va deveni certa, fara sa ofere mai multe detalii.
 
Reevaluarea participatiilor la BCR a urcat activele SIF in aprilie
Pachetele de peste 6% pe care fiecare SIF le detine la BCR, cea mai mare banca autohtona, reprezinta principala avere a societatilor de investitii financiare.
La finele lunii aprilie, fiecare SIF isi evalua participatia la BCR la o valoare de peste 311 mil. lei (74 mil. euro), suma care ia in calcul valoarea capitalului social si a fondurilor proprii ale bancii. Sefii SIF-urilor si cei mai multi analisti sunt de parere insa ca valoarea reala a participatiilor este mai mare, aceasta neputand fiind evaluata la pret de piata, pentru ca banca nu este inca listata.
Activele cumulate ale celor cinci SIF-uri au urcat in medie in aprilie cu 10,1%, insa nu ca urmare a cresterilor inregistrate de Bursa, ci dupa ce SIF Banat-Crisana, SIF Transilvania si SIF Oltenia si-au reevaluat pachetele detinute la BCR.
Celelalte doua SIF-uri efectuasera operatiunea la finele lunii ianuarie.
Fara aceasta reevaluare, activele SIF-urilor ar fi stagnat la un nivel apropiat de cel de la finele lui martie.
Cea mai mare crestere au inregistrat-o activele SIF Banat-Crisana, cu un plus in aprilie de 23,2% fata de luna precedenta, pana la 999 de milioane de lei, dupa ce detinerea la BCR a urcat cu 132 milioane de lei (31,4 milioane de euro).
SIF1 a realizat si un profit consistent in aprilie, de 26 de milioane de lei, ca urmare a inregistrarii dividendelor cuvenite de la BRD si Banca Transilvania (TLV), in valoare de 21,2 milioane de lei si respectiv 2,2 milioane de lei. Celelalte SIF-uri, care detin si ele participatii similare la cele doua banci vor inregistra aceste dividende in lunile urmatoare.
Profitul SIF Oltenia a urcat semnificativ in aprilie, la 62,5 mil. lei, de la 12,6 mil. lei, cat era cu o luna inainte, dupa incasarea sumelor din vanzarea participatiei detinute la Automobile Craiova, in valoare de 15,5 mil. euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO