Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Febra bitcoin: Clienţii gigantului Bank of America, cu peste 560 mld. dolari în conturi, se înghesuie la tranzacţionarea de bitcoin mai mult decât pe alte clase de active

Pentru prima dată din 2017 până azi, clienţii gigantului Bank of America, cu o valoare totală a conturilor de peste 560 miliarde de dolari, se înghesuie la tranzacţionarea de bitcoin mai mult decât pe alte clase de active, în contextul în care febra speculativă loveşte Wall Street-ul, potrivit Bloomberg.

Investitorii chestionaţi de banca de investiţii în ianuarie au declarat că poziţiile pe termen lung înregistrate la tranzacţionarea celei mai cunoscute criptomonede au atins un nivel fără precedent, întrucât mai mulţi investitori de retail alături de investitori instituţionali au intrat în piaţă.

Sondajul Bank of America nu înseamnă neapărat că mai mulţi manageri de fonduri deţin bitcoin, însă informaţiile care au ieşit la iveală arată un interes din ce în ce mai mare faţă de moneda digitală care a crescut cu peste 700% din martie 2020 până în ianuarie 2021.

Acelaşi sondaj arată o efervescenţă a investitorilor faţă de companiile mai mici şi companiile cu potenţial de creştere din pieţele emergente. Alocarea pe acţiuni în portofoliile investitorilor a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.

Clienţii Bank of America sunt optimişti că profiturile vor creşte în viitorul apropiat, însă acest sentiment din piaţă arată cât de aproape este riscult unei corecţii, consideră o echipă de strategi condusă de Michael Hartnett, de la Bank of America.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.