Burse - Fonduri mutuale

DN Agrar, cea mai mare fermă integrată din România, afaceri de 44,3 mil. lei în primele trei luni din an, plus 48%. Profitul net s-a majorat cu 172% la 8,3 mil. lei

DN Agrar, cea mai mare fermă integrată din România,...

Autor: Eduard Ivanovici

07.08.2023, 10:51 906

DN Agrar Group (simbol bursier DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, lider în producţia de lapte de vacă, a înregistrat o cifră de afaceri de 44,3 milioane de lei în T1/2023, cu 47,8% peste nivelul din perioada similară de anul trecut, conform raportului trimestrial publicat la Bursă.

„Am încheiat primul trimestru din 2023 cu rezultate în creştere datorită investiţiilor realizate anterior şi a sinergiilor obţinute în cadrul grupului. Am crescut capacitatea de producţie în mod sustenabil şi am reînnoit efectivul de animale... Cantitatea de lapte livrată a crescut cu 13%”, spune CEO-ul Jan Gijsbertus de Boer.

Profitul net s-a majorat totodată cu 171,6% la 8,3 milioane de lei, iar EBITDA (câştigurile înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare) a ajuns la 17,1 milioane de lei, în urcare cu 75,3% de la an la an. Rezultatele au fost susţinute de creşterea capacităţii de producţie şi de preţul de livrare a laptelui, adaugă CEO-ul.

La startul şedinţei de tranzacţionare din 7 august, acţiunile DN se apreciau cu 2,9%, pe un rulaj de peste 200.000 de lei. Listată pe piaţa AeRO, compania afişează o dinamică de plus 6% în 2023 şi plus 21% în ultimele 12 luni, pe tranzacţii de 6,3 milioane, respectiv 10 milioane de lei.

Cu o capitalizare de 122,8 milioane de lei, societatea este controlată în proporţie de 74% de grupul olandez A.M. Advies.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO