Burse - Fonduri mutuale

Compania hotelieră Aro-Palace Braşov şi-a diminuat profitul cu 24,6% în primele nouă luni din 2019, la 786.570 lei, la afaceri de 22,5 mil. lei, plus 4%

Compania hotelieră Aro-Palace Braşov şi-a diminuat...

Autor: Tibi Oprea

04.11.2019, 00:00 143

Compania hotelieră Aro-Palace din Braşov (simbol bursier - ARO), care administrează hotelul de cinci stele Aro-Palace, a raportat pentru primele nouă luni din 2019 un profit net de 786.570 lei, în scădere cu 24,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, la afaceri de 22,5 mil. lei, plus 4%, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor agregate de la BVB.

Astfel, compania a avut venituri din exploatare de 24 mil. lei, în creştere cu 9,6%, şi cheltuieli din exploatare de 22,9 mil. lei, plus 13,4%, astfel că rezultatul din exploatare a fost profit de 1 mil. lei, în scădere cu 35,8%. Compania este controlată de SIF Transilvania (SIF3), cu o participaţie de 85,7% din capitalul social, în timp ce SIF Muntenia (SIF4) deţine 10,3% din numărul de acţiuni. De la începutul anului, acţiunile ARO se tranzacţionează pe piaţa AeRO de la BVB în creştere cu 33,3%, pe fondul unui rulaj de doar 6.352 lei, emitentul ajungând la 96,7 mil. lei capitalizare.

Spre comparaţie, indicele principal BET are un avans de 28,9% în această perioadă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO