Burse - Fonduri mutuale

CNVM: Fosti brokeri si notari au fost complici in cazul hotilor de actiuni

01.06.2009, 18:24 24

Fostii angajati ai Depozitarului Central au avut drept complici notari publici si fosti brokeri in cazul furtului de actiuni prin care au pagubit cu 2 mil. lei circa 300 de investitori.

"In cazul furtului de actiuni au fost implicati si fosti brokeri, care erau angajati in 2007 ai unor societati de brokeraj din judetul Arges si din nordul tarii. Acestia au beneficiat si de ajutorul unor notari care le-au furnizat procuri false prin care sa intre in posesia actiunilor", a spus Vladimir Cojocaru, directorul general al Directiei Generale de Supraveghere din cadrul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Reprezentantii comisiei sustin ca au descoperit neregulile inca din 2007 si ca au anuntat politia si organele de ancheta. Brokerii descoperiti in urma anchetei derulate atunci de CNVM au fost sanctionati si le-au fost retrase autorizatiile.
Modul in care au fost fraudati cei aproape 300 de investitori a implicat falsificarea actelor de indentitate.
"Am descoperit doua buletine de identitate cu doua poze diferite, dar cu acelasi nume", a continuat Cojocaru.
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Arges a audiat saptamana trecuta 12 persoane acuzate ca ar fi vandut actiuni detinute de investitori pe Bursa. Acestea au fost acuzate de inselaciune, fals, uz de fals, spalare de bani, constituire in grup infractional organizat si tranzactionare ilegala pe piata de capital. Printre membrii retelei se numara si patru fosti angajati ai Depozitarului Central, institutia pietei de capital care gestioneaza registrele actionarilor companiilor listate.
"Justitia va decide modul in care vor fi despagubiti investitorii prejudiciati in urma furtului de actiuni. Nu este o situatie in care se va apela la resursele Fondului de Compensare a Investitorilor", a spus Gabriela Anghelache, presedintele CNVM. Ea a adaugat ca nici in cazul fraudei descoperite la sucursala din Deva a societatii Broker Cluj investitorii nu vor fi compensati de catre fond. Potrivit informatiilor date publicitatii la sfarsitul lunii ianuarie de catre IPJ Hunedoara, directoarea agentiei din Deva ar fi incasat de la mai multi clienti sume de bani in contul carora ar fi eliberat documente fictive, insusindu-si o parte din bani. Circa 80 de persoane au depus plangeri penale impotriva ei, prejudiciul ridicandu-se la 4 mil. lei (950.000 de euro). Potrivit legislatiei, creantele rezultand din tranzactii in legatura cu care a fost pronuntata o condamnare penala pentru savarsirea unei infractiuni de spalare a banilor sunt excluse de la orice compensare.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO