Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Cîţu duce datoria României la un nivel record: Ministerul Finanţelor atrage 3,3 mld. dolari de pe pieţele externe pe 10 ani şi pe 30 de ani

Cu toate că împrumutul este la un cost minim istoric, raportat la nivelul certificatelor americane de trezorerie, finanţarea pe 30 de ani este uşor mai scumpă ca precedenta.

Ministerul Finanţelor a atras ieri 3,3 miliarde de dolari de pe pieţele externe într-o emisiune de obligaţiuni denominată în monedă americană şi structurată pe 10 ani şi pe 30 de ani, potrivit datelor Bloomberg. Aceasta este prima finanţare în dolari din iunie 2018 încoace.

Astfel, guvernul s-a adresat unei alte baze de investitori în contextul în care la precedenta finanţare de pe pieţele externe, cea din mai 2020, guvernul a împrumutat 3 mi­liarde de euro, deci o emisiune de obligaţiuni în monedă europeană.

Pe tranşa de 10 ani, Ministerul Finanţelor a atras 1,3 miliarde de dolari la o dobândă formată din nivelul midswap (MS) plus 240 de puncte de bază, iar pe tranşa pe 30 ani, finanţarea a fost de 2 miliarde de dolari la 4% pe an.

Spre comparaţie în 2018 Finanţele au împrumutat 1,2 mld. dolari pe 30 de ani la 5,125% pe an.

Cu toate că împrumutul pe 30 de ani de ieri este la un cost minim istoric, raportat la nivelul certificatelor americane de trezorerie, acesta este uşor mai scump ca precedentul. Însă şi condiţiile din piaţă sunt diferite.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.