Burse - Fonduri mutuale

Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II şi-au dublat în doar trei ani deţinerea la OMV Petrom la 14% din companie, echivalentul unei investiţii de 3,6 mld. lei. Aceasta este cea mai mare investiţie din portofoliu, peste Fondul Proprietatea (3,4 mld. lei) şi Banca Transilvania (2,9 mld. lei)

Fondurile de pensii devin prea mari pentru Bursa de Valori Bucureşti

Autor: Liviu Popescu

04.12.2022, 15:11 2950

♦ Cu tot cu statul român, 8 milioane de viitori pensionari au împreună 35% din cel mai mare producător de petrol şi gaze al ţării şi au un cuvânt greu de spus în AGA. Dar austriecii de la OMV, cu 51% din acţiuni, sunt cei care decid ♦ Fondurile de pensii private Pilon II au început puternic acumularea la Petrom din vara lui 2019.

Din vara lui 2019 şi până în octombrie 2022, cei mai mari investitori ai Bursei de la Bucureşti şi-au dublat la aproximativ 14% deţinerea pe care o au la OMV Petrom (simbol bursier SNP), pe fondul dividendelor atractive plătite de companie, al subevaluării prin prisma raportului între capitalizare şi rezultate financiare, dar şi în contextul vânzărilor periodice efectuate de Fondul Proprietatea.

Astfel cele şapte fonduri de pensii private Pilon II au cumpărat în mare parte acţiunile Petrom scoase la vânzare de Fondul Proprietatea şi au ajuns ca la octombrie 2022 să aibă o investiţie de 3,6 miliarde de lei, fiind cea mai mare din portofoliul acestor in­vestitori, arată cal­culele reali­zate de ZF din cele mai recente raportări.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO