Cele mai mari 10 scăderi de la începutul anului ale acţiunilor companiilor cotate la bursă variază de la 37% la 22%. Pe de altă parte, în luna mai perdanţii bursei au înregistrat scăderi între 24% şi 12%.
Un investitor care ar fi mizat în primele cinci luni pe acţiunile producătorului de ţevi TMK Artrom Slatina (ART) ar fi pierdut 37% în condiţiile în care preţul acţiunilor s-a depreciat de la 3,5 lei la 2,21 de lei. Totodată, compania slătineană se poziţionează pe primul loc şi în topul celor mai mari scăderi ale acţiunilor în luna mai faţă de finele lunii aprilie, cu 24%.
În topul celor mai mari scăderi la cinci luni, ART este urmată de Conted Dorohoi (29,8%) şi Electromagnetica (29%).
În luna mai, podiumul este aproape asemănător, doar că locul trei este luat de producătorul de solvenţi chimici Sinteza Oradea (15,24%). Banca Transilvania (TLV) a avut ex dividend pe 30 mai, ceea ce înseamnă că preţurile s-au corectat.