Burse - Fonduri mutuale

Care sunt mizele promovării Bursei de la Bucureşti într-o nouă ligă

Finanţe personale

Care sunt mizele promovării Bursei de la Bucureşti...

Autor: Liviu Popescu

24.09.2019, 07:38 1052

Pe 26 septembrie, FTSE Russell îşi anunţă decizia

Printre mizele promovării Bursei de la Bucureşti din piaţă de frontieră într-una emergentă sunt intrarea acesteia pe radarul unor investitori cu active de 1.700 de miliarde de dolari, de 128 de ori mai mare faţă de fondurile care se con­cen­trează pe pieţele de frontieră, un grad ridicat de vizi­bilitate, dar şi condiţii de finanţare mai bune pentru emitenţi.

Pe de altă parte, oricare ar fi decizia agenţiei de evaluare britanică FTSE Russell din această săptămână, problema lichidităţii rămâne cea mai adâncă rană a bursei locale, iar analiştii consideră că promovarea sau nu într-o ligă superioară nu poate fi panaceul pentru o problemă cu care se luptă de ani de zile.

„Nu ştiu ce este mai bună: o intrare semiforţată într-o ligă superioară bursieră sau amânarea până la rezolvarea problemei lichidităţii pieţei locale“, spune Alin Brendea, director general adjunct al societăţii de brokeraj Prime Transaction.

Pe 26 septembrie, FTSE Russell va anunţa decizia cu privire la includerea sau nu a bursei în categoria pieţelor emergente, piaţa de capital din România fiind pe lista de monitorizare din septembrie 2016.

„Clasificarea pieţei de capital din România la statutul de piaţă emergentă ar putea stimula interesul companiilor autohtone de a se lista“, spune Luca Nicolae, analist la Tradeville.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO