Burse - Fonduri mutuale

BVB: Pre-deschiderea şedinţei cu acţiuni Hidroelectrica de la debutul din 12 iulie va avea loc la ora 09:00, în loc de ora obişnuită 09:45

BVB: Pre-deschiderea şedinţei cu acţiuni...

Autor: Eduard Ivanovici

06.07.2023, 16:36 545

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat că, pe 12 iulie, zi care marchează listarea acţiunilor Hidroelectrica (H2O), etapa de pre-deschidere a simbolului H2O în Piaţa Principală va începe de la ora 09:00, faţă de ora obişnuită 09:45.

Decizia a fost luată in vederea asigurării unui interval de timp mai larg pentru gestionarea unui număr mare de ordine în prima sesiune de trading de către participanţii bursieri, scriu reprezentanţii BVB.

„Orarul celorlalte etape ale sesiunii de tranzacţionare pentru simbolul respectiv va rămâne nemodificat (se va înscrie pe coordonatele de timp aplicabile pieţelor REGS şi DEALS). De asemenea, este de aşteptat ca procesul de Fixing dinaintea stării Deschisa a simbolului H2O în piaţa Regular să fie unul de durată de până la 2 minute, mai extinsă fata de cea uzuală, dată fiind concentrarea de ordine potenţial generatoare de tranzacţii în aceasta data - ca în cazul oricărui astfel de proces cu un număr mare de ordine/tranzacţii”, se arată într-un comunicat.

Tranzacţionarea acţiunilor se va efectua pe baza mecanismului de întrerupere a volatilităţii, conform parametrilor şi valorilor aferente care se aplică acţiunilor din componenţa indicelui BET.

Tipurile de ordine disponibile în piaţa REGS, conform Codului BVB – Operator de piaţă reglementată, sunt următoarele: ordine limită, ordine la piaţă (MKT), ordine fără pret, ordine Hidden, ordine cross, ordine contingente, ordine având alte tipuri sau caracteristici speciale de execuţie. Valoarea minimă a deal-ului pentru acţiunile respective în piaţa DEALS este de 1,476 milioane de lei.

În baza deciziei Comisiei Indicilor Bursei de Valori Bucureşti din data de 12.05.2023, acţiunile H2O vor fi incluse în indicii BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BETBK, BET-NG şi BET Plus din prima zi de tranzacţionare la preţul stabilit în cadrul IPO-ului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO