Burse - Fonduri mutuale

Business internaţional. Piaţa de capital de la Varşovia, trend puternic ascendent pe fondul alegerilor parlamentare câştigate de opoziţie

Foto: Donald Tusk, liderul opoziţiei din Polonia

Foto: Donald Tusk, liderul opoziţiei din Polonia

Autor: Eduard Ivanovici

19.10.2023, 07:35 207

WIG20, indicele de referinţă al bursei de valori de la Varşovia, s-a apreciat cu 6,3% în ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare, potrivit The Wall Street Journal, pe măsură ce investitorii au reacţionat la sondajele conform cărora partidul de guvernământ Lege şi Ordine (PiS) ar pierde majoritatea parlamentară.

În cele din urmă, PiS s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor de weekendul trecut, însă opoziţia condusă de Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului Europei, ar urma să preia conducerea parlamentului.

Opoziţia este formată din Partidul de Stânga, Coaliţia Civică (centru) şi A treia Cale (de centru-dreapta). Pro-europeanul Tusk, fost prim-ministru, se pregăteşte acum să demareze negocierile pentru crearea unui nou guvern după mai bine de opt ani în care scena politică din Polonia a fost dominată de partidul conservator PiS.

O relaţie mai puţin complicată cu blocul comunitar european ar contribui la deblocarea echivalentului a 35 de miliarde de euro în fonduri UE, reţinute până acum din cauza temerilor legate de statul de drept din Polonia, scrie WSJ.

„Reacţia bursei de la Varşovia la rezultatele alegerilor parlamentare nu a fost niciodată atât de pozitivă ca de data aceasta. Investitorii mizează pe schimbări serioase în comportamentul companiilor de stat şi perspectivele pieţei în ansamblu”, scrie presa poloneză.

WIG20 se tranzacţionează în creştere cu 17,5% anul acesta, faţă de un avans de 4% pe indicele paneuropean Stoxx 600 şi un plus de 22% pe BET, benchmark-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Din indicele polonez fac parte companii precum: grupul petrolier Orlen, platforma de comerţ virtual Allegro, divizia locală a Santander, banca PKO Polski, filială poloneză a Orange şi retailerul Pepco, prezent şi în România.

În data de 17 octombrie, valoarea de piaţă cumulată a companiilor listate pe Bursa poloneză era de circa 300 de miliarde de euro. La Bucureşti, capitalizarea tuturor societăţilor era de circa 57,5 miliarde de euro.

La Varşovia, sunt listaţi 414 emiteţi. În România sunt 370, dintre care 85 pe Piaţa Principală şi 285 pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (AeRO).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO