Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Vânzări record de aproape 1,5 mld. lei pentru Sphera Franchise Group în 2023, în urcare cu 11%. Profit net de 80 mil. lei, în creştere cu 80% faţă de anul precedent

Bursă. Vânzări record de aproape 1,5 mld. lei pentru...

Autor: Eduard Ivanovici

29.02.2024, 10:01 361

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operator în sistem de franciză al lanţurilor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, cât şi al brandurilor KFC din Italia şi Republica Moldova, a raportat pentru anul trecut suma de 1,47 miliarde de lei la nivelul vânzărilor din restaurante, în creştere cu 11,1% faţă de rezultatul de 1,32 miliarde din 2022 şi un nivel istoric pentru societate.

Cheltuielile în restaurante au ajuns la 1,2 miliarde de lei, plus 7,8%, reducându-şi ponderea din vânzări de la 91,8% în 2022 la 89,1% în 2023, se arată în raportul financiar al societăţii, prezent de joi la Bursa de Valori Bucureşti.

Profitul din exploatare a fost de 96,9 milioane de lei, plus 82,3%. Întrucât cheltuielile cu impozitul pe profit s-au ridicat la 14,4 milioane lei în 2023, profitul net normalizat al perioadei a însumat 79,8 milioane, în urcare cu 80,3%.

„T4/2023 a reprezentat un nou trimestru cu vânzări istorice pentru Sphera Franchise Group, grupul raportând un nou cel mai bun trimestru din istorie în ceea ce priveşte vânzările totale, înregistrând venituri de 394,4 milioane lei, o creştere de 6,8% faţă de 369,2 milioane lei generate în T4/2022. Este important de subliniat că, după cum a fost raportat anterior, începând cu T2 2023, Sphera înregistrează rate de creştere anuale mai moderate, cu o singură cifră. Aceste rate corespund nivelurilor de dinaintea pandemiei şi indică consolidarea reţelei Grupului pe cele trei pieţe, concentrarea principală a managementului fiind pe marjele de profit”, scriu reprezentanţii Sphera.

Cu 72,55% s-au apreciat acţiunile SFG în ultimul an şi cu 2,7% în 2024, pe tranzacţii în valoare de 67,2 milioane, respectiv 10 milioane de lei. Evaluată la peste 1 miliard de lei, societatea are acţionari pe Tatika Investments Limited (28,6% din capital), Computerland România (20,5%) şi Wellkept Group (17%), conform datelor BVB.

România a contribuit cu 340 de milioane de lei la cifra de afaceri a Sphera din T4/2023, generând 86,2% din vânzările totale, veniturile înregistrând o creştere de 7,7% faţă de anul precedent. Italia a avut o contribuţie de 48,8 milioane lei, 12,4% din veniturile totale, vânzările înregistrând o creştere de 0,6% faţă de anul trecut, în timp ce Republica Moldova a contribuit cu 5,6 milioane lei, însumând 1,4% din venituri şi o apreciere de 9,9% a vânzărilor.

La nivelul brandurilor, în ultimul trimestru de anul trecut, KFC a înregistrat o creştere de 9% a vânzărilor, generând 343,3 milioane lei, în timp ce Taco Bell a crescut cu 13,3% la 22,6 milioane lei. Vânzările Pizza Hut au scăzut cu 16,6% la 28,6 milioane.

„Programul de reorganizare a reţelei Pizza Hut a început oficial în T3/2023 cu scopul de a optimiza costurile, de a creşte agilitatea brandului şi de a îmbunătăţi indicatorii de profitabilitate, având astfel un impact moderat asupra evoluţiei cifrei de afaceri din T4/2023”, reiese din raportul financiar.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO