Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Transport Trade Services vrea să răscumpere acţiuni de cel mult 12,6 mil. lei pentru a le oferi angajaţilor şi conducerii

Bursă. Transport Trade Services vrea să răscumpere...

Autor: Tibi Oprea

22.02.2024, 17:03 2197

Transport Trade Services (simbol bursier TTS), transportator de mărfuri pe Dunăre, a anunţat joi la Bursa de Valori Bucureşti că administratorii au aprobat iniţierea programului buy-back 2024-2025 începând cu 26 februarie 2024 prin care compania va răscumpăra 420.000 de acţiuni, reprezentând 0,7% din capitalul social.

„Programul are ca scop asigurarea unui stoc de acţiuni destinat distribuirii către angajaţi şi membrii ai conducerilor Societăţii şi filialelor acesteia cu atribuţii esenţiale pentru desfăşurarea activităţii Grupului TTS, în cadrul Programului SOP a cărui primă etapă a fost aprobată prin Decizia CA nr. 7/21.12.2023”, scrie TTS.

Valoarea maximă alocată programului este de 12,6 mil. lei, iar perioada de desfăşurare este până la 31 mai 2025. Volumul maxim zilnic ce poate fi achiziţionat de companie este egal cu 14.990 de acţiuni, reprezentând 24,998% din volumul zilnic mediu de tranzacţionare din ianuarie, egal cu 57.966 de acţiuni.

„Preţul de achiziţie va fi cel mult egal cu cea mai mare valoare dintre: a) preţul ultimei tranzacţii independente, şi b) preţul cel mai ridicat al ofertei de achiziţionare independente (”BID”), înregistrate la momentul realizării tranzacţiei”, adaugă compania.

Transport Trade Services are 1,75 mld. lei capitalizare, iar cel mai mare acţionar este Alexandru Mircea Mihăilescu, cu un pachet de 25,3%. Acţiunile TTS înregistrează un avans de 7,8% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 46,6 mil. lei, arată datele BVB.

Compania a raportat pentru primele nouă luni din 2023 o cifră de faceri la nivel consolidat de  664,3 milioane de lei, cu 31,4% peste aceeaşi perioadă din 2022, respectiv un profit net de 250,5 mil. lei, în urcare cu 83,5%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO