Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Producătorul de software Bento, venituri de 39 mil. lei în primele nouă luni, duble faţă de anul trecut. Profitul creşte cu 250% şi aproape ajunge la nivelul propus pentru finele lui 2023

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

21.11.2023, 18:15 830

2B Intelligent Soft (BENTO – Intellectually Curious), companie specializată în dezvoltarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi cloud, a raportat la Bursă venituri din exploatare de 39 de milioane de lei în primele nouă luni din 2023, cu 103% peste nivelul aceleiaşi perioade de anul trecut.

„Cifra de afaceri a contribuit cu 27,8 milioane de lei, în creştere cu 77%. Divizia «Dezvoltare Software» (DEV) a contribuit cu 38% la cifra de afaceri aferentă primelor nouă luni ale acestui an. În cadrul diviziei DEV, veniturile aferente etapelor de dezvoltare şi implementare a proiectelor software au avut o contribuţie de 70% la nivel de cifră de afaceri, iar veniturile aferente serviciilor de mentenanţă şi evoluţie, care au un caracter recurent, au contribuit cu 30%”, reiese din raportul financiar trimestrial.

Profitul operaţional s-a majorat cu 294% la 14,7 milioane, în vreme ce rezultatul net a constat într-un profit de 12 milioane de lei, în creştere cu 246% an/an. Datoriile au scăzut cu 6% la 13,2 milioane de lei.

Cheltuielile din exploatare au urcat totodată cu 57% la 24,2 milioane. Aici, o contribuţie semnificativă au avut-o cheltuielile privind mărfurile, care s-au ridicat la 4,2 milioane de lei de-a lungul primelor nouă luni , o majorare cu 401%. Acestea reprezintă echipamentele hardware achiziţionate de companie şi livrate clienţilor.  

În cadrul unei ediţii a ZF Deschiderea de Astăzi de luna trecută, Radu Scarlat, preşedinte al consiliului de administraţie Bento, a spus că societatea se află în discuţii pentru semnarea mai multor acorduri, după ce grupul a anunţat un contract de patru milioane de dolari cu o multinaţională din industria de petrol şi gaze, cât şi un contract de 32 de milioane de lei cu Distribuţie Energie Electrică România (DEER) pentru automatizarea serviciilor de teren şi managementul forţei de muncă.

Anterior, Bento şi-a majorat ţintele din bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2023. Astfel, profitul net a urcat cu 33% peste estimările din BVC, la 12,3 milioane de lei, cu 120,5% mai mult decât nivelul atins anul trecut. Cu profitul înregistrat la 30 septembrie 2023, Bento aproape atinge astfel rezultatul net propus pentru finele anului. Veniturile din exploatare au fost actualizate cu 20%, la 55,8 milioane de lei, reprezentând un avans de 57,7% an/an.

Cu un avans de 200%, acţiunile BENTO afişează una dintre cele mai ridicate dinamici de anul acesta de la Bursa de Valori Bucureşti, pe un rulaj de 14,5 milioane de lei. Astăzi, în anticiparea rezultatelor la nouă luni, acţiunile s-au apreciat cu 5,3%. Compania este evaluată la 136 de milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO