Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Producătorul de mobilă Elvila, fondat de omul de afaceri Viorel Cataramă, a încheiat primele nouă luni din 2023 cu pierderi de 6,9 mil. lei şi afaceri de 15 mil. lei

Bursă. Producătorul de mobilă Elvila, fondat de omul...

Autor: Tibi Oprea

27.11.2023, 14:23 208

Elvila (simbol bursier ELV), producător de mobilă controlat de omul de afaceri Viorel Cataramă, a anunţat pierderi nete de 6,88 mil. lei în primele şase luni din 2023, comparativ cu rezultatul negativ de 4,45 mil. lei din perioada similară din 2022, în contextul în care afacerile au scăzut cu 13,7%, la 10,1 mil. lei.

Veniturile totale ale companiei au crescut cu 35,5% de la un an la altul, până la 26,8 mil. lei, în timp ce cheltuielile totale au fost cu 39% mai mari, de 33,7 mil. lei. Cea mai mare creştere a costurilor este la categoria „Alte cheltuieli de exploatare”, de la 1,2 mil. lei la 13,3 mil. lei, arată datele din raportul financiar trimestrial publicat la BVB.

În primele şase luni din 2023, Elvila raportase pierderi nete de 5,5 mil. lei, de la pierderi de 3,3 mil. lei la S1/2022, în contextul unor afaceri de 10,1 mil. lei, cu 11,4% mai mici.

Compania are 18,6 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 65,65% de Viorel Cataramă, în timp ce Elvila General Consult deţine 19,4% din capitalul social, iar statul român, prin AAAS, are 1,2%. Acţiunile ELV se tranzacţionează în scădere cu 0,7% în 2023, pe fondul unor tranzacţii modice, de 22.000 de lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO