Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Life is Hard şi deţinerile sale şi-au dublat profitul net în 2023, la 7,2 mil. lei. Afacerile au urcat cu 23,8%, la 44 mil. lei

Foto: Cătălin Chiş, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie Life is Hard

Foto: Cătălin Chiş, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie Life is Hard

Autor: Tibi Oprea

29.02.2024, 15:01 176

Life is Hard (simbol bursier LIH), companie de tehnologie listată piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a anunţat o dublare a profitului net consolidat în 2023 faţă de 2022, la 7,16 mil. lei. Într-o consolidare orientativă a rezultatelor, Life is Hard împreună cu deţinerile sale (Innobyte Solutions 100%, respectiv Performia Finance 40%) au înregistrat un EBITDA consolidat orientativ în creştere cu 65,1%, la 11,56 mil. lei, respectiv o cifră de afaceri în urcare cu 23,8%, la 44 mil. lei.

Cea mai mare pondere în rezultatele consolidate orientativ o are activitatea Life is Hard, compania emitentă, care a înregistrat creşteri la nivelul tuturor indicatorilor de performanţă: cifra de afaceri realizată de LIH în 2023 se ridică la 30,5 mil.lei (cu 22% mai mare faţă de 2022), iar profitul net a ajuns la 6,4 mil lei (cu 39% mai mare faţă de 2022), însemnând o execuţie bugetară de 146% pe acest indicator.

„Întregul ecosistem de business LIFE IS HARD (LIH, Performia si Innobyte) a avut creşteri de două cifre în 2023, urmând curba ascendentă din ultimele perioade de raportare şi generând un profit net important, în creştere cu 102%. Sunt rezultate fundamentate pe viziunea noastră strategică de dezvoltare, pe care o urmăm consecvent pe toate liniile de business şi care ne va genera creşteri consistente şi în viitor”, menţionează Cătălin Chiş, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie Life is Hard.

Life is Hard şi-a consolidat produsul principal 24broker, cea mai extinsă platformă de distribuţie de asigurări din România, dezvoltând noi module şi integrând componenta de inteligenţă artificială (AI), în urma unei investiţii semnificative de 10,68 mil lei, ce a avut ca surse fonduri europene (aprox 6,8 mil. lei) şi resurse proprii (3,87 mil. lei).

În linie cu strategia de dezvoltare a unui ecosistem comprehensiv de distribuţie de asigurări, care să faciliteze accesul la piaţă a cât mai multor produse si jucători, LIH a dezvoltat 24MGA - un produs nou, inovator, dedicat companiilor de asigurare europene care doresc să pătrundă pe pieţe noi colaborând cu brokerii locali.

De asemenea, LIH a recunoscut potenţialul considerabil al XIGA, un startup insurtech care avansează conceptul embedded insurance în regiunea Europei Centrale şi de Est şi în care LIH are o cotă de participare de 10%, prin LIH Ventures. XIGA operează pe model B2B2C şi îşi propune să ofere companiilor B2C posibilitatea de a include produse de asigurare în oferta lor, crescându-şi, astfel, veniturile şi facilitând accesul digital al utilizatorilor finali la produse din insurance care le asigură protecţie.

Prezenţa pe piaţa de eCommerce, derulată prin Innobyte Solutions, s-a consolidat prin investiţii într-un nou tip de competenţă tehnologică (VTEX, platforma cu cea mai mare expansiune globală), care a generat încă din 2023 un volum de business relevant, securizând rezilienţa companiei pe termen mediu şi lung. Ca urmare, cifra de afaceri Innobyte a ajuns la 12,5 mil. lei (aprox 30% creştere faţă de 2022), în timp ce profitul net a depăşit 2 mil. lei, înregistrând o majorare de 41%.

Prezenţa LIFE IS HARD pe zona de consultanţă financiară, derulată prin Performia Finance (unde LIH detine 40%) s-a întărit în 2023. Performia a pus anul trecut accentul pe investiţii în procesare automatizată şi consolidarea echipei interne, ceea ce a dus la un profit net de 598.000 lei. Acest proces a dus la o creştere de 20% a cifrei de afaceri, care a atins 3,4 mil. lei la final de 2023, urmând ca beneficiile în profit să fie materializate în anii următori.

„Suntem la startul expansiunii regionale, iar tehnologia şi inovarea sunt cele două atribute principale pe care ne bazăm performanţa şi creşterea capacităţii de operare a întregului ecosistem de business LIFE IS HARD. În acelaşi timp, acordăm o atenţie deosebită oamenilor din echipele noastre, dezvoltarea lor fiind baza evoluţiei noastre viitoare. În 2023 am adoptat două măsuri importante care îi vizează direct: am preluat integral costurile generate de noua legislaţie fiscală din IT, securizând veniturile angajatilor vizaţi de aceste prevederi, respectiv am decis să extindem programele SOP către angajaţii tuturor companiilor în care LIH este acţionar, inclusiv Innobyte şi Performia. Ne dorim ca aceştia să resimtă direct beneficiile fiecărei etape de creştere, corelate cu performanţa individuală”, spune Cătălin Chiş, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie Life is Hard.

Life is Hard are 70,2 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 29,6% de Ioan-Cătălin Chiş, respectiv în proporţie de 27,8% de Active Power Solutions. Acţiunile LIH înregistrează o creştere de 5% în acest an, pe fondul unor tranzacţii de 2,7 mil. lei, arată datele BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO