LIVE: VIDEOCONFERINŢA ZF - ECONOMIA VERDE. ORAŞE VERZI: Drumul spre oraşe verzi: spaţii verzi şi transport nepoluant
Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti urcă pentru a cincea şedinţă la rând şi atinge un maxim istoric de 12.615 puncte. De la începutul anului randamentul este de 28,7% şi de 35,2% cu tot cu dividende

Indicele principal BET a încheiat şedinţa de miercuri, 29 septembrie, la o valoare record de 12.615,46 de puncte după un avans de 0,74%, fiind a cincea sesiune consecutivă de creşteri, potrivit datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori Bucureşti.

De la începutul anului, BET înregistrează un avans de 28,7%, în timp ce în ultima săptămână are un plus de 2,5%.

Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de marile companii listate, se află de asemenea la un maxim istoric de 22.326,23 de puncte după ce miercuri a marcat a şaptea sesiune consecutivă de creşteri. De la începutul anului, indicele înregistrează o creştere de 35,2%.

Astfel, prima ligă bursieră de la Bucureşti, care cuprinde un număr de 19 emitenţi, a ajuns la o capitalizare record de 118,2 miliarde de lei, peste 10% din produsul intern brut al României, arată calculele realizate de ZF.

Rulajul total s-a ridicat la 46 mil. lei în şedinţa de miercuri, sub media zilnică de 73,7 mil. lei, iar cele mai tranzacţionate acţiuni au fost TeraPlast Bistriţa (5,6 mil. lei), Banca Transilvania (4 mil. lei) şi Nuclearelectrica (2,7 mil. lei).

Din rândul companiilor din BET, 10 au fost pe creştere, 2 au rămas la aceleaşi preţuri cu cele din şedinţa precedentă, iar 7 au înregistrat scăderi.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate de TeraPlast (plus 7,95%), Nuclearelectrica (4,,07%) şi MedLife (2,43%). La polul opus, cele mai mari scăderi le-au avut OMV Petrom (minus 0,86%), Alro Slatina (minus 0,71%) şi Sphera Franchise Group (minus 0,64%), arată datele BVB.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.