Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti deschide şedinţa de marţi cu o creştere timidă, dar companiile din energie rămân în mare parte pe minus

Bursa de la Bucureşti deschide şedinţa de marţi cu o...

Autor: Roxana Rosu

15.01.2019, 10:22 231

Bursa de la Bucureşti deschide şedinţa de marţi cu o creştere timidă, indicele principal, BET, urcând cu 0,8%, în timp ce BET-Fi, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, rămâne pe minus, cu o scădere de 1,14%. 

BET-NG, indicele  format din cele mai importante companii energetice listate pe piaţa de capital românească, urca la ora 10.20 cu 1,90%, iar BET-TR, care reflectă atât evoluţia preţului acţiunilor din prima ligă bursieră de la Bucureşti, cât şi dividendele oferite de acestea, marca un plus de 0,9%. 

Majoritatea acţiunilor companiilor din energie şi-au păstrat trendul descendent de ieri, cu Romgaz în scădere cu 0,18%, Transgaz 3,43% şi Electrica 3%, în timp ce Nuclearelectrica urca uşor, cu 0,13%, iar OMV Petrom cu 1%.

În zona bancară, tlturile Băncii Transilvania avansau cu 0,70%, după ce au căzut în şedinţa de luni cu circa 9%, iar BRD avea un plus de 0,58%. 

Companiile listate la Bursa de la Bucureşti au pierdut luni 4,3 mi­liarde de lei din capita­lizare, la 139 mld. lei, în con­diţiile în care pră­buşirile acţiunilor ban­ca­re au determinat scă­derea indicelui principal BET la minimul din 2016 încoace, potrivit cal­cu­lelor ZF făcute pe baza datelor BVB.

Indicele BET a înregistrat o scădere de 4,2%, cel mai abrupt declin din rândul burselor din Uniunea Europeană, po­trivit datelor Bloomberg. Declinul a venit în contextul în care Guvernul a oferit investitorilor o primă in­di­caţie cu privire la modalitatea de taxare a băn­cilor, printre cele mai tranzacţionate acţiuni de la Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO