Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Antibiotice Iaşi vrea să-şi remunereze investitorii cu dividende de 31 mil. lei din profitul pe 2023. Randament de 2,7%

Bursă: Antibiotice Iaşi vrea să-şi remunereze...

Autor: Liviu Popescu

14.03.2024, 18:19 1229

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB), companie la care statul român are o deţinere de 53%, convoacă acţionarii pentru a aprobra printre altele distribuirea a 31 mil. lei din profitul pe 2023 sub formă de dividende.

Astfel compania propune un dividend brut de 0,0460 lei ceea ce raportat la preţul curente de tranzacţionare de 1,68 lei pe acţiune înseamană un randament de 2,7%. Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, ar urma să primească circa 16,4 mil. lei iar restul de 14,5 mil. lei va merge către ceilalţi investitori ai companiei listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Plata dividendelor va fi efectuată începând cu 11 octombrie 2024.

Compania a încheiat anul 2023 cu un profit net de 80,7 mil. lei, în urcare cu 109,5% faţă de 2022, la afaceri de 600,8 mil. lei, în creştere cu 7,2%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar anual preliminar publicat la BVB.

„Marja brută reflectă performanţa activităţii de vânzare şi producţie a societăţii raportată la suma dintre cifra de afaceri, venituri din producţia stocată şi veniturile din producţia de active imobilizate necorporale, are un nivel de 65,2%, peste nivelul planificat”, scrie societatea.

Infinity Capital Investments deţine 29,4% din capitalul social. Acţiunile ATB înregistrează o creştere de 20% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 21 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO