Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Antibiotice Iaşi împrumută 25 mil. euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru construirea unei fabrici. Investiţia totală, 95 mil. euro

Bursă: Antibiotice Iaşi împrumută 25 mil. euro de la...

Autor: Roxana Rosu

10.11.2023, 15:48 553

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi a semnat un acord de împrumut în valoare de 25 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru finanţarea construirii unei noi fabrici. Împrumutul BEI reprezintă un sfert din investiţia totală de 95,4 milioane de euro. Investitia va duce la crearea a aproximativ 100 de locuri de muncă în  zona de cercetare şi producţie pe parcursul a patru ani. 

„Acest parteneriat cu Banca Europeana de Investitii consolidează «The Future Together 2030», planul nostru de afaceri şi, în acelasi timp, întăreşte capacitatea de răspuns a companiei la nevoile şi solicitările pieţei farmaceutice europene. Investim în cercetare, transfer tehnologic şi noi site-uri de fabricaţie pentru a aduce plusvaloare industriei farmaceutice şi pentru a consolida indicatorii economico-financiari ai companiei până în anul 2030”, a declarat Ioan Nani, directorul general al Antibiotice S.A. 

Acordul a fost realizat prin programul InvestEU, care urmăreşte să acorde fonduri de peste 372 de miliarde de euro în perioada 2021-2027.

„Această colaborare arată angajamentul nostru de a cultiva inovarea, de a crea locuri de muncă şi de a sprijini soluţiile pentru domeniul sănătăţii din România. Sprijinul BEI permite Antibiotice S.A. să-şi extindă capacităţile de producţie, contribuind semnificativ la bunăstarea populaţiei europene şi la extinderea cercetării şi dezvoltării în regiunile de coeziune. Mă bucur să salut acest prim proiect InvestEU în România.”,a  declarat Vicepreşedintele BEI, Teresa Czerwinska. BEI lucrează în România de la începutul anilor 1990 şi a finantat 180 de proiecte în valoare de 17,78 miliarde euro. 

Programul InvestEU reuneşte multitudinea de instrumente financiare disponibile în prezent în UE pentru a susţine investiţiile. Fondul InvestEU este implementat prin intermediul unor parteneri financiari care vor investi în proiecte folosind garanţia UE de 26,2 miliarde euro. Întreaga garanţie bugetară va susţine proiectele de investiţii ale partenerilor de implementare, le va creşte capacitatea de suportare a riscurilor şi, astfel, va mobiliza investiţii suplimentare de cel puţin 372 miliarde euro.

Antibiotice a încheiat prima jumătate a anului cu afaceri de 315,9 milioane de lei, în creştere cu 27% comparativ cu S1/2022, în timp ce profitul net s-a majorat cu 82,8% la 62 de milioane de lei. Investiţiile realizate în S1/2023 au atins 27,17 milioane de lei, din care 8,16 milioane reprezintă proiecte de cercetare proprie, in-licensing şi echipamente pentru modernizarea capacităţilor de cercetare. 

Compania de stat este evaluată la 802 milioane de lei la BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO