Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Pentru că nu a fost aleasă din nou administrator, Meta Management Team pretinde penalităţi de 30% din valoarea holdingului imobiliar Meta Estate Trust, cu o capitalizare de 74 mil. lei la Bursa de la Bucureşti

Bursă. Pentru că nu a fost aleasă din nou...

Autor: Tibi Oprea

12.12.2023, 14:03 1952

Holdingul imobiliar Meta Estate Trust (simbol bursier MET) a anunţat marţi la Bursa de Valori Bucureşti că a primit din partea Meta Management Team, fost administrator al companiei, o notificare în legătură cu contractul de management încheiat între cele două entităţi în martie 2021. După ce acţionarii Meta Estate Trust au respins numirea Meta Management Team în Consiliul de Administraţie pentru următorii patru ani, ca urmare a încheierii mandatului actual pe 27 ianuarie 2024, Meta Management Team a invocat o clauză penală agreată în contract şi cere penalităţi de 30% din valoarea holdingului.

„MMT a comunicat Societăţii că, în conformitate cu dispoziţiile Contractului de Management, întrucât  MMT nu a fost numită în calitate de membru în consiliul de administraţie al Societăţii în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 7 decembrie 2023, începând cu data de 28 ianuarie 2024 (data încetării mandatului actual al MMT) MMT este îndreptăţită să pretindă achitarea de către Societate a penalităţilor prevăzute de clauza penală agreată în Contractul de Management în ipoteza denunţării acestuia înainte de expirarea perioadei contractuale şi solicită în acelaşi timp Societăţii să ia masurile pe care le consideră necesare pentru remedierea acestei încălcări contractuale”, se arată în raportul publicat la BVB.

Citeşte aici mai multe detalii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO