Burse - Fonduri mutuale

Bursa a sfidat pentru o zi scaderea ratingului de tara. Analistii sunt insa pesimisti

Bursa a sfidat pentru o zi scaderea ratingului de tara. Analistii sunt insa pesimisti

Florin Ilie, director piete de capital in cadrul ING Bank: Scaderea ratingului de tara ar fi insemnat o stire destul de proasta in conditii normale, dar piata cred ca a inclus deja in intregime in preturi aceasta stire. Orice investitor rational ia in calcul evenimentele anticipate. De asemenea, agentiile de rating nu mai sunt la fel de credibile cum erau inainte.

28.10.2008, 18:28 21

Stirea cu privire la reducerea ratingului de tara al Romaniei nu s-a facut simtita ieri pe Bursa, asa cum era de asteptat, piata de la Bucuresti consemand prima revenire dupa doua saptamani de scaderi continue, in urma carora principalul indice al pietei, BET, s-a depreciat cu 32%.

Analistii sunt de parere ca evolutia de ieri s-a datorat faptului ca investitorii de pe Bursa au anticipat miscarea agentiilor de rating, care au avertizat in nenumarate randuri ca ar putea reduce ratingul de tara acordat Romaniei.
"Scaderea ratingului de tara ar fi insemnat o stire destul de proasta in conditii normale, dar piata cred ca a inclus deja in intregime in preturi aceasta stire. Orice investitor rational ia in calcul evenimentele anticipate. De asemenea, agentiile de rating nu mai sunt la fel de credibile cum erau inainte", spune Florin Ilie, director piete de capital in cadrul ING Bank Romania.
In ciuda revenirii de ieri, analistii spun ca efectele reducerii ratingului sub nivelul care recomanda investitiile in Romania vor avea consecinte negative, care se vor manifesta in principal in accentuarea iesirilor de capital de pe Bursa si conditii mai aspre de creditare pentru companiile listate.
"Efectele directe ale reducerii ratingului de tara de catre S&P si care cred ca se vor resimti cel mai rapid sunt accelerarea iesirilor investitorilor de pe piata si a trendului de scadere al Bursei, care era si asa destul de puternic, iar in al doilea rand companiile si tara vor accesa imprumuturi la un cost mai ridicat. Bancile romanesti care se bazeaza pe surse externe pentru finantare vor fi nevoite sa urce dobanzile, ceea ce ar putea sa afecteze si creditarea in lei", spune Adriana Marin, directorul departamentului de analiza din cadrul societatii de brokeraj UniCredit CA-IB Securities.
Analistii sunt de parere ca Bursa, si in general tara noastra, va fi ocolita in perioada urmatoare de o parte dintre investitorii straini, care aveau drept criteriu de investire ratingurul acordat Romaniei.
"Faptul ca am scazut sub nivelul de investment grade inseamna ca vom disparea de pe radarele unor investitori care iau in calcul aceste ratinguri", spune Florin Ilie.
Un alt posibil efect al reducerii ratingului Romaniei ar putea fi o depreciere a monedei nationale, spun analistii.
"De obicei, un astfel de 'investment downgrade' este urmat de iesiri de capital si acest lucru ar putea sa puna presiune si asupra cursului de schimb. Aici depinde si cum va interveni BNR, dar cred ca rezervele acesteia trebuie gospodarite bine", considera Adriana Marin.
Ea mai spune ca pentru investitorii strategici nu va conta aceasta stire, pentru ca acestia au in vedere un termen lung de timp, insa inevitabil companiile listate vor face reduceri de investitii si vor opera reduceri de costuri in general din cauza climatului international actual.
"Stirea e foarte proasta, nu proasta, si vine in cel mai prost moment posibil. Oricum nu stiu cate sanse avea piata nostra sa revina avand in vedere ca si in tarile din regiune s-au revizuit ratinguri, insa acestea au suferit mai mult scaderi de perspective decat de rating", a precizat Adrian Marin.
Chiar daca piata a inregistrat cresteri ieri, analistii spun ca situatia de pe Bursa va ramane cel putin pe termen scurt una dificila.
"Reducerea ratingului acordat Romaniei si retrogradarea din categoria investment grade vor avea un impact asupra Romaniei din perspectiva fondurilor de investitii globale care investesc pe piata locala. Romania, prin retrogradarea din categoria investment grade, a iesit astfel din radarul unor fonduri de investitii care isi aloca activele in functie de ratingul pe care agentiile de evaluare il dau tarii. Multe dintre fondurile de investitii globale nu au voie sa investeasca sub investment grade, iar acum nici in Romania", explica Florin Dolea, directorul executiv al societatii de administrare Pioneer Asset Management.
El nu crede insa ca recentul anunt al Standar & Poor's va duce la cresterea vanzarilor fondurilor straine pe piata locala, pentru ca acestea si-au ajustat deja portofoliile din momentul in care a fost anuntat ca Romania a intrat intr-un trend negativ, si nu au mai asteptat deznodamantul final si oficial al retrogradarii din categoria investment grade.
Dragos Neacsu, presedintele BCR Asset Management, crede ca impactul reducerii ratingului va fi resimtit diferentiat pe doua niveluri: cel al investitiilor straine directe si al investitiilor de portofoliu.
"In ceea ce priveste investitiile directe, ingrijorarile privind sistarea sau reducerea acestora nu sunt atat de mari pentru ca Romania este inca atractiva si prezinta oportunitati majore pentru investitori, din perspectiva recesiunii economice care planeaza asupra statelor dezvoltate din vestul Europei. Se stie deja ca anumite state din Uniunea Europeana au intrat sau ca vor intra in recesiune. Astfel, Romania va intra pe harta relocarii centrelor de productiei sau de servicii a marilor companii lovite de recesiunea statelor din Vest si care vor cauta refugiu in statele mai putin afectate de criza. Pentru a castiga aceasta cursa, Romania va trebui sa vina cu politici publice coerente, printre care si dezvoltarea infrastructurii", explica Neacsu.
"Din perspectiva investitiilor de portofoliu, acestea vor lovite din plin de anuntul Standard&Poor's. Pot spune ca avem parte de cronica unui rating anuntat, pentru ca ne aflam de ceva timp sub perspectiva negativa a agentiilor de rating", mai spune seful BCR Asset Management.
In general, analistii sunt pesimisti cu privire la evolutia pietei locale de capital, in aceasta noua etapa marcata de extinderea crizei financiare la nivel macroeconomic. Bursa a inregistrat deja scaderi puternice, in conditiile in care raportarile privind cresterea economica erau favorabile. "Sentimentul este si ramane unul negativ. Putem spune ca ne astepta in continuare o perioada dificila", spune Florin Ilie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO