Burse - Fonduri mutuale

Brokerii spun că se simte o nervozitate din ce în ce mai mare pe Bursă

Brokerii spun că se simte o nervozitate din ce în ce mai mare pe Bursă

Autor: Monica Juganaru

28.06.2011, 00:04 1636

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat în sesiunea deluni o corecţie de 1,03%, într-o piaţă în care jucătorii au lipsitde la tranzacţionare, valoarea operaţiunilor cu acţiuni fiind de 25milioane de lei (5,9 milioane de euro), cel mai redus rulaj de lafinalul lunii mai.

"Şedinţa apatică de astăzi (luni, n.red.) a fost caracterizatăîn principal de corecţii pentru majoritatea titlurilor, pe olichiditate «de avarie», în contradicţie cu evoluţiile pieţelorinternaţionale, uşor pozitive. Situaţia este de înţeles, înperioada verii, când interesul investitorilor pentru titlurilelocale este de multe ori foarte scăzut, dar şi ca urmare acontextului internaţional, care nu este cel mai favorabil. Situaţiaincertă din Grecia menţine o tensiune ridicată în pieţelefinanciare inter­naţionale, iar această situaţie are repercusiuniîn piaţa locală, investitorii fiind acum şi mai rezervaţi pentru aface noi investiţii, ei fiind îngrijoraţi de efectele pe care unposibil default al Greciei l-ar avea asupra economiei româneşti", adeclarat Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare alInter­capital Invest.

De asemenea, Mureşian consideră că nici tensiunile politice depe plan local nu favorizează climatul in­vestiţional, iar datorităacestui cumul de factori interesul jucătorilor este atât deredus.

"În piaţă se simte o nervozitate din ce în ce mai puternică ainvestitorilor, aceştia fiind dezamăgiţi de evoluţia în lateral apreţurilor acţiunilor, iar pro­blemele cu care se confruntăeco­nomiile globale, respectiv tensiunea din Uniunea Europeanădatorată situaţiei din Grecia, dar şi de problema dato­riilor dinSUA, nu fac altceva decât să amplifice şi mai mult această situaţietensionată. Cred că pe termen scurt vom asista la o continuare aacestei situaţii, în care vom vedea o piaţă fie foarte volatilă,fie cu o lichi­di­tate foarte scăzută, iar apoi după ce vor începeraportările financiare ale com­paniilor să vedem o detensionare apieţelor", a conchis reprezentantul Intercapital.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zececompanii, se plasa cu 1,81% sub nivelul de vineri.

Pe de altă parte, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurileFondului Proprietatea au dus indicele BET-FI cu 2,08% sub nivelulde la finalul săptămânii trecute.

Acţiunile FP au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, cu unrulaj de 7,88 mil. lei, iar ultima operaţiune cu acţiunile Fonduluia fost realizată la un preţ de 0,518 lei, cu 3,09% subreferinţă.

A doua lichiditate din piaţă, de 3,98 milioane de lei, a fostconsemnată de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au scăzut cu 1,78%,la 0,3811 lei.

Un rulaj apropiat, de 3,48 milioane de lei, au afişat acţiunileAlro (ALT), al căror preţ a urcat cu 1,71%, la 3,8 lei. AcţiunileOltchim (OLT) au crescut puternic spre finalul şedinţei, ajungândla un avans de 14,97%.

Bursele europene au evoluat indecis, cu oscilaţii mixte, înaşteptarea de noi informaţii privind evoluţia crizei dinGrecia.

Parlamentul elen a început luni dezbaterea privind legislaţia deauste­ritate şi de simplificare a pri­va­tizărilor adoptată deguvern pentru a obţine prelungirea acordurilor de finanţare externăcu UE şi FMI.


De urmărit astăzi

  • Acţiunile producătorului de abrazivi Carbochim Cluj (CBC) careau scăzut cu 15% pe Bursă după ce omul de afaceri Cătălin Chelu aintrat în acţionariatul companiei. El a cumpărat vineri un pachetde 11,12% din acţiunile Carbochim prin firmele Lineas Trade şiFimansat.

  • Titlurile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) careau câştigat ieri 15% pe unul dintre cele mai mari rulaje de peBursă, de 1,3 mil. lei. Cotaţia a ajuns în prezent la nivelul de1,597 lei/unitate, faţă de circa 0,2 lei la finele anuluiprecedent.

  • Evoluţia burselor externe după ce piaţa americană a deschisindecis şedinţa de ieri. Bursele europene consemnau la aceeaşi orăvariaţii reduse atât în minus, cât şi în plus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO