Burse - Fonduri mutuale

Brokerii au avut timp sa se gandeasca si la Vrancart

13.04.2005, 19:24 32

Cele mai multe dintre actiunile listate la Bursa au continuat sa inregistreze fluctuatii reduse, pe fondul unei lichiditati reduse.

In aceste conditii, singurul lucru care mai suscita cat de cat interesul investitorilor in aceasta perioada de acalmie este oferta publica initiala lansata de producatorul de hartie si carton Vrancart Adjud, in vederea listarii pe Bursa.

Oferta publica derulata de Vrancart se va incheia joi, 14 martie. Prin intermediul acestei oferte, compania intentioneaza sa vanda un pachet de 116 mil. actiuni noi cu valoarea nominala de 1.000 lei/actiune, pretul de vanzare fiind de 1.500 lei/actiune. O cerere de subscriere mare venita in cadrul sedintei de ieri, pentru peste 29,1 mil. actiuni, a urcat numarul de actiuni subscrise cu doua zile inainte de incheierea ofertei la 62 mil. titluri.

Ce spun totusi brokerii si analistii, merita o investitie in Vrancart?

"O astfel de investitie este o oportunitate interesanta si presupun ca oferta va fi suprasubscrisa, dar faptul ca piata se gaseste intr-o faza de corectie-acumulare nu va ajuta investitorii prin cresteri spectaculoase de pret dupa listare", considera Adrian Zoicas - Ienciu, analist la SSIF Broker. El a mai spus ca la nivelul indicatorilor PER (pret/profit pe actiune) si P/BV (pret/valoare contabila), care in cazul capitalului social actual si al profitului net estimat pentru 2004 ar fi de 9,7, respectiv de 1,2, valorile nu reprezinta supraevaluari.

Societatea de brokeraj Intercapital Invest considera, intr-un raport de analiza a ofertei Vrancart, ca este mai relevant un calcul al indicatorilor respectivi avand in vedere numarul de actiuni al companiei dupa inchiderea ofertei, in acest caz PER fiind de aproape 13, iar P/BV de 1,15. Potrivit analistilor de la Intercapital, PER-ul respectiv lasa loc unor posibile cresteri spre 15 - 16, dar acestea nu vor fi mari. Acesti brokeri recomanda in final cumpararea de actiuni in cadrul ofertei, dar numai in cantitati mai reduse si cu o pondere mai mica intr-un portofoliu diversificat de actiuni.

Brokerii de la Finans Securities considera ca pretul de 1.500 de lei/actiune, la care actiunile Vrancart sunt oferite spre cumparare, este un "pret bun de cumparat", dar cu conditia sa fie inclus intr-un portofoliu pe termen mai lung (de la 6 luni pana la un an). In ceea ce priveste evolutia crescatoare a activitatii companiei, analistii de la SSIF Broker considera ca trebuie mentionat si faptul ca ritmul mediu de crestere al veniturilor din exploatare in perioada 2001-2004 a fost de 18,8%, iar conform previziunilor firmei in perioada 2005-2008 va fi de doar 5,7%, ceea ce atesta o incetinire a ritmului de crestere.

Dragos Rosu de la Finans nu crede ca oferta va fi suprasubscrisa, "dar aceasta nu datorita companiei in sine, ci pietei in general, care a intrat intr-o perioada de acalmie. "Daca ar fi fost initiata la mijocul lunii ianuarie, cu siguranta ar fi fost suprasubscrisa", a spus Rosu. El crede ca in prima sedinta de tranzactionare de la Bursa, actiunile Vrancart ar putea fi cotate pe la 1.600 - 1.700 lei/actiune, dar in sase luni de la acel moment este posibil sa se "duca" in 2.000 lei/actiune, tinand cont de cum vor fi rezultatele financiare pe primul semestru al anului. Conducerea Vrancart, citata de brokerii de la Intercapital, estimeaza un pret de 1.800 - 2.000 lei/actiune dupa listare, brokerii respectivi evidentiind totodata ca investitorii trebuie sa tina cont si de faptul ca intre momentul in care se va inchide oferta si inceperea tranzactionarii propriu-zise pe Bursa va fi o perioada de cel putin trei luni.

Alti analisti sunt chiar ceva mai optimisti in privinta pretului la care Vrancart va incepe sa fie tranzactionata pe Bursa. "Pretul la care vor intra la Bursa actiunile Vrancart cred ca se va situa intre 2.000 si 2.300 lei/actiune, acest pret urmand sa depinda foarte mult si de trendul pietei din momentul listarii", spune Marian Lupu, analist la Estinvest. El crede ca oferta va fi suprasubscrisa si ca investitorii merita sa subscrie in cadrul ofertei.

Indicii BET si BET-C au inregistrat ieri cresteri usoare, de pana la 1%, BET-FI urcand mai mult, cu 1,4%. Lichiditatea pietei a fost foarte redusa, in conditiile unui rulaj total de sub 97 mld. lei (2,6 mil. euro). Ieri s-au facut si doua tranzactii speciale, cu actiunile Petrom si BRD, la pretul de 3.530 lei/actiune, respectiv de 51.500 lei/actiune. Valoarea fiecareia dintre cele doua operatiuni nu a depasit 3,6 miliarde de lei (sub 0,1 mil. euro).



Mai multe actiuni gratuite la Banca Transilvania

Actionarii Bancii Transilvania au aprobat ieri acordarea cu titlu gratuit a 0,673 actiuni noi pentru fiecare actiune detinuta, fata de propunerea initiala de 0,586 actiuni noi pentru fiecare actiune detinuta. "In momentul convocarii Adunarii Generale nu eram siguri ca putem acorda actiuni gratuite in aceasta proportie, dar intre timp am primit aprobarea din partea BNR si a auditorului", a declarat Horia Ciorcila presedintele Consiliului de Administratie al bancii.



Piata RASDAQ

Actiunile operatorului portuar Socep Constanta au revenit ieri pe prima pozitie in topul celor mai tranzactionate titluri de pe RASDAQ, pe fondul unei cresteri a lichiditatii pietei.

Valoarea totala a tranzactiilor cu titluri Socep s-a apropiat ieri de 3,2 miliarde de lei (88.000 de euro). Volatilitatea cursului actiunilor Socep a fost destul de redusa, in conditiile in care pretul de tranzactionare a oscilat intre 3.050 lei/actiune si 3.160 lei/actiune. Cotatia de inchidere a fost de 3.150 lei/actiune ramanand neschimbata fata de finele sedintei precedente.

Actiunile societatii de confectii Braiconf Braila au intrerupt ieri trendul descendent, inregistrand prima crestere dupa seria de deprecieri severe din sedintele anterioare. Pe parcursul sedintei de tranzactionare de ieri, cursul titlurilor Braiconf a atins un maxim de 62.000 lei/actiune, inchizand in final la 61.000 lei/actiune, in crestere cu 3,4% comparativ cu sedinta precedenta. Valoarea tranzactiilor a depasit 3 miliarde de lei (82.500 de euro).

Cel mai mare rulaj al sedintei de ieri l-au realizat actiunile societatii Azoma Arad, cu transferuri care au totalizat 7,6 miliarde de lei (209.000 de euro). Titlurile societatii aradene au facut obiectul unor tranzactii importante, prin care s-a transferat 24,5% din capitalul social. Cea mai mare parte a tranzactiilor s-au realizat la pretul de 53.000 lei/actiune, in crestere cu aproape 4% comparativ cu sedinta anterioara.

Azoma Arad are ca obiect de activitate producerea si comercializarea de utilaje si echipamente agricole. Conform ultimelor raportari catre RASDAQ, principalii actionari ai societatii sunt societatea General Com Invest, cu 31,7% din actiuni, SIF Banat Crisana, cu 12,6% din actiuni, si persoanele fizice Constantin Lamos si Gheorghe Jurcoi, care detin impreuna 31% din actiuni.

Actiunile producatorului de electrozi Ductil Buzau au realizat un rulaj de peste 1,8 miliarde de lei (50.000 de euro). Ultimul pret de tranzactionare pentru aceste titluri a fost ieri de 7.800 lei/actiune, in crestere cu 4% comparativ cu sedinta anterioara.

Lichiditatea actiunilor producatorului de medicamente Biofarm a crescut usor in cadrul sedintei de ieri, transferurile realizate cu aceste titluri depasind 1,6 miliarde de lei (44.000 de euro).

Cursul titlurilor Biofarm s-a inscris in aceleasi coordonate ca si in zilele precedente, pretul de inchidere fiind stabilit la 3.800 lei/actiune.

Titlurile producatorului de fire si cabluri electrice Iproeb Bistrita au inregistrat ieri o depreciere severa, de 14,3%, inchizand sedinta la cotatia de 9.600 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor s-a apropiat de 0,9 miliarde de lei (24.500 de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO