Burse - Fonduri mutuale

Braiconf: 5% din capital si-au schimbat proprietarul

18.07.2006, 18:48 67

Actiunile producatorului de confectii Braiconf Braila au facut ieri obiectul unor tranzactii mari pe piata RASDAQ prin care s-a transferat in total 5,8% din capitalul societatii, valoarea tranzactiilor depasind 500.000 de euro. Cele mai mari pachete s-au vandut la 0,7 lei/actiune, pret de peste doua ori mai ridicat fata de nivelul la care titlurile erau cotate la finalul lunii trecute.
Braiconf nu are un actionar majoritar, fiind o posibila tinta de preluare pentru un investitor strategic sau pentru un fond de investiti. Principalii actionari ai societatii sunt salariatii, dupa desfiintarea asociatiei acestora, care a cumparat pachetul de control de la stat. Conform informatiilor de pe piata, mai multe vehicule de investitii ale grupului Capital, cumparat anul trecut de banca elena Eurobank, detin circa 15% din actiuni.
Titlurile Braiconf au revenit puternic in atentia pietei in ultimele saptamani, dupa ce pana in acel moment intrasera intr-un con de umbra din cauza rezultatelor slabe raportate de societate pe fondul concurentei asiatice si a aprecierii leului.
La finalul lunii iunie, aceste actiuni erau cotate mai jos cu circa 30% fata de sfarsitul anului trecut, pentru ca in mai putin de trei saptamani sa acumuleze un castig de peste 100% fata de ultimul pret din iunie.
Pe piata au circulat speculatii ca principalul cumparator in ultima perioada ar fi fost senatorul UDMR Verestoy Attila, unul dintre cei mai bogati oameni politici si unul dintre cei mai mari investitori de pe piata de capital. Acesta a spus insa ieri pentru ZF ca nu a mai realizat tranzactii in ultimele luni cu actiunile Braiconf. "In ultimele trei-patru luni, nu am mai facut tranzactii cu actiunile Braiconf. E altcineva jucatorul pe aceste titluri, dar nu stiu cine e acesta", a spus Verestoy Attila. El a mai precizat ca nu intentioneaza sa ajunga la un pachet majoritar in cadrul Braiconf.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO