Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Bittnet introduce o procedură suplimentară pentru investitori: fie 7 acţiuni gratuite plus 0,1 lei la fiecare 10 acţiuni deţinute, fie 7 acţiuni gratuite plus o alta gratuită daca ASF va fi de acord

Bittnet Systems (simbol bursier – BNET), integrator local de soluţii IT&C şi furnizor de servicii de training în domeniul IT, a anunţat luni pe Bursă implementarea unei proceduri suplimentare în legătură cu hotărârea AGEA nr 3 din 29 aprilie 2020, prin care acţionarii înregistraţi la 21 iulie 2020 de către Depozitarul Central în registrul acţionarilor vor primi 0,1 lei pentru fiecare 10 acţiuni deţinute.

“Această alocare este suplimentară faţă de cele 7 acţiuni gratuite distribuite conform hotararii nr. 2 a AGEA, iar societatea va beneficia de un numar de 12.724.985 actiuni de trezorerie, care vor putea fi utilizate pe viitor de BNET în cadrul planurilor de incentivare cu opţiuni a persoanelor cheie”, transmit analiştii Tradeville în raportul zilnic al companiei de brokeraj.

În contextul în care acţionarii înregistraţi la data de 21 iulie nu vor coincide în totalitate cu cei de la AGA din 29 aprilie, Bittnet oferă ca opţiuni pentru acţionari fie primirea a 0,1 lei pentru fiecare 10 actiuni gratuite, fie solicitarea societatii de a distribui o acţiune gratuită suplimentară, dupa o eventuala aprobare din partea ASF, a carei solicitare poate fi iniţiată doar dupa derularea unei noi AGA, prevăzută pentru finalul lunii septembrie.

“Acţionarii care au exprimat deja votul în AGA din 29 aprilie 2020 pot să nu întreprindă niciun demers, caz în care vor primi 7 acţiuni gratuite plus 0,1 lei. În cazul în care un acţionar care şi-a exprimat deja votul în AGA, dar doreşte  să îşi schimbe opţiunea, are acest drept, la fel ca toţi ceilalţi acţionari de la data de înregistrare”, spun reprezentanţii Bittnet într-un anunţ pe Bursă.

Bittnet este deţinută în proporţie de 27,1% de fraţii Mihai şi Cristian Logofătu, fondatorii companiei, în timp ce Căpăţînă-Groşanu Răzvan are un pachet de 10,3% din numărul de acţiuni.

De la începutul anului, acţiunile BNET se tranzacţionează în creştere cu 33,8%, pe fondul unui rulaj de 35 de milioane de lei, emitentul ajungând la 151,4 milioane de lei capitalizare.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.