Burse - Fonduri mutuale

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, vrea să distribuie acţionarilor dividende de 1 miliard de lei din profitul record al anului 2023 şi să acorde 14,8 acţiuni gratuite la 100 deţinute prin majorarea capitalului cu 1,2 mld. lei. Randament al dividendelor de 4,5%

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România,...

Autor: Liviu Popescu

22.03.2024, 18:07 11466

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituţie de credit din România, convoacă acţionarii pe 25 aprilie 2024 pentru a aproba printre altele distribuirea a 1 miliard de lei sub formă de dividende din rezervele de profit aferente anului 2024 şi majorarea capitalului social cu 1,2 mld. lei prin emisiunea de acţiuni noi.

Astfel, banca de la Cluj vrea să acorde un dividend brut de 1,252 lei pe acţiune, ceea ce la preţurile curente de tranzacţionare de 27,68 lei pe acţiune înseamnă un randament de 4,5%, arată calculele realizate de Ziarul Financiar.

“Aprobarea datei de 12 iunie 2024 ca dată de înregistrare şi a ex-date – 11 iunie. 2024, pentru identificarea acţionarilor care urmează a beneficia de drepturi rezultate din hotărârile AGOA şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor AGOA, inclusiv dreptul de a primi dividende. Aprobarea datei de 26 iunie 2024 ca dată a plăţii pentru plata dividendelor”, potrivit convocatorului.

De asemenea acţionarii – printre care fonduri de pensii private Pilon II, fonduri alternative, BERD – sunt convocaţi pentru majorarea capitalului social. Aceleaşi calcule ale ZF arată că banca vrea să-şi remunereze acţionarii cu 14,8  acţiuni gratuite la 100 deţinute.

“Majorarea capitalului social cu suma de 1.182.216.130 lei prin emisiunea a 118.221.613 noi acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune, stabilirea unui preţ pentru compensarea fracţiunilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului şi rotunjirea rezultatelor, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi acordarea unui mandat Consiliului de Administraţie în vederea stabilirii unui preţ superior celui aprobat (dacă va fi cazul). Majorarea capitalului social se va realiza prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2023, în sumă de 1.182.216.130 lei, prin emiterea unui număr de 118.221.613 acţiuni, cu valoarea nominală de 10 lei/acţiune, în beneficiul acţionarilor înregistraţi în Registrul Acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de înregistrare ce va fi stabilită de AGA (propunere 19 iulie 2024)”.

Banca Transilvania are o capitalizare bursieră de 22 mld. lei. În 2023 a raportat la nivel consolidat un profit net de 3 mld. lei iar la nivel individual de 2,5 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO