Autonom, companie de închirieri auto cu afaceri de 28 mil. euro şi controlată de fraţii Ştefan din Piatra-Neamţ, pregăteşte o emisiune de obligaţiuni de 20 mil. euro pe care ar urma să o listeze la Bursa de la Bucureşti prin BRD şi BT Capital Partners, potrivit mai multor surse ale ZF care indică o dobândă de 6-7% pe an.
Finanţarea pe care Autonom vrea să o atragă de la investitori ar urma să sprijine planurile de dezvoltare ale companiei, respectiv extinderea flotei de de autovehicule, care în prezent numără circa 10.000 de unităţi, potrivit datelor ZF.
Compania Autonom ar avea în prezent mai multe întâlniri cu investitori instituţionali, printre care şi fonduri de investiţii, pentru a atrage această finanţare, iar potrivit mai multor surse, listarea obligaţiunilor ar urma să fie realizată pe segmentul alternativ de tranzacţionare AeRo.