Burse - Fonduri mutuale

Amonil opreşte producţia şi intră în revizie anuală

11.07.2010, 23:04 19

Producătorul de îngrăşăminte chimice Amonil Slobozia (AMO) aanunţat că începând cu data de 7 iulie, a început operaţiunile deoprire a producţiei de îngrăşăminte chimice în vederea realizăriireviziei generale anuale, potrivit unui comunicat alreprezentanţilor societăţii. Instalaţiile sistate sunt cele deproducţie a ureei, amoniacului, acidului azotic, azotatului deamoniu şi îngrăşămintelor lichide. Reprezentanţii Amonil nu auprecizat durata pe care se vor efectua lucrările de revizie şi cândar putea fi repornită din nou activitatea. Compania a înregistratîn primul trimestru un profit net în scădere de aproape şapte ori,până la nivelul de 933.000 de lei (227.000 de euro), deşi gazul afost subvenţionat anul acesta din producţia internă, faţă de un coşcare cuprinde de obicei şi cantităţi la import, al căror preţ estemai ridicat. Afacerile s-au diminuat cu 21% în aceeaşi perioadă, la49,1 mil. lei (circa 12 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO