Burse - Fonduri mutuale

Agroserv Măriuţa, compania are deţine brandul Lăptăria cu Caimac, începe vineri, 21 mai, tranzacţionarea la Bursă: capitalizare anticipată de 77,9 mil. lei

Agroserv Măriuţa, compania are deţine brandul...

Autor: Tibi Oprea

19.05.2021, 17:22 1455

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat că vineri, 21 mai, intră la tranzacţionare pe piaţa AeRO, segmentul de acţiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB, acţiunile producătorului de lactate Agroserv Măriuţa sub simbolul bursier MILK. Compania este recunoscută pentru brandul Lăptăria cu Caimac.

Agroserv Măriuţa a fost înfiinţată în anul 1994 şi până în 2018 a avut exclusiv activităţi agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiţă, porumb, lucernă şi altele, pe o suprafaţă de 3.000 ha) şi ferma de vaci de lapte (cu peste 2.500 animale).

În 2018, compania a pus în funcţiune o fabrică de lactate, ce a presupus o investiţie de peste 5 milioane de euro, şi a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, sub care produce şi comercializează lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, smântână, iaurt, sana etc.

În aprilie 2021, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut un număr de 431.020 acţiuni la un preţ de 45 lei/acţiune. Valoarea capitalizării anticipate rezultată în urma derulării plasamentului privat aferent majorării de capital este de 77.895.900 lei, rezultată din înmulţirea numărului total de acţiuni al companiei şi preţul din plasamentul privat.

BT Capital Partners este Consultantul Autorizat care a intermediat realizarea plasamentului privat şi listarea acţiunilor Agroserv Măriuţa la bursă.

Agroserv Măriuţa a făcut primul pas pe piaţa de capital în noiembrie 2020, când a derulat un plasament privat prin care a vândut obligaţiuni denominate în euro, în valoare de 3 milioane euro, tranzacţionate din decembrie 2020, pe SMT, sub simbolul MILK25E.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO