Burse - Fonduri mutuale

Afacerile IAR Ghimbav s-au injumatatit

24.07.2007, 18:42 15

Constructorul de elicoptere IAR Ghimbav a raportat in primul semestru o cifra de afaceri neta de 49,66 milioane lei (15,05 milioane de euro), de peste doua ori mai redusa fata de nivelul de 102,03 milioane lei consemnat in intervalul similar al anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei. Profitul companiei s-a restrans, in intervalul analizat din acest an, cu 36,7%, de la 12,77 milioane lei la 8,08 milioane lei. Veniturile rezultate din activitatea principala au totalizat 49,18 milioane lei, fata de 99,5 milioane lei in perioada similara a anului trecut. AVAS detine 64,89% din actiunile uzinei, care produce elicoptere si avioane si realizeaza lucrari de mentenanta, reparatii si modernizari de aeronave. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a prelungit pentru a treia oara, pana la 22 august, termenul de valabilitate a ofertei de vanzare a pachetului majoritar de actiuni al IAR Ghimbav, pentru care negociaza cu firma franceza Eurocopter. Oferta actuala urma sa expire ieri si a fost prelungita pentru o noua perioada de 30 de zile. Termenul de valabilitate a unei oferte de privatizare poate fi extins, potrivit legislatiei, cu cel mult 180 de zile in total.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO