Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Snap sunt în scădere puternică din cauza deţinerilor mari ale fondatorilor care nu vor să vândă. Un cuvânt de spus asupra evoluţiei preţului îl are şi Morgan Stanley

Acţiunile Snap sunt în scădere puternică din cauza...

Autor: Dan Grigore Ivan

13.07.2017, 00:02 123
Capitalizarea bursieră a Snap, compania-mamă a Snapchat, reţeaua de socializare ce permite transmiterea de poze sau videoclipuri care se şterg după câteva secunde de la vizionare, a ajuns la aproximativ 18 miliarde dolari, după ce Morgan Stanley, banca de investiţii care a pregătit listarea Snap pe bursa americană, a retrogradat ţinta de preţ a companiei americane de la 28 dolari la 16 dolari. Astfel de la listarea din martie 2017 încoace valoarea de piaţă a companiei americane s-a depreciat cu 37%, iar acţiunile au scăzut până la 15,5 dolari. La o zi după listare, Snapchat atingea maximul nedoborât nici până acum, de 27 dolari de pe acţiune. Ulterior s-a încadrat pe  un trend puternic descendent. Snapchat a fost în mijlocul unor controverse atunci când s-a observat că firma nu doreşte să vândă potenţialilor investitori acţiuni cu drept de vot, iar acest fapt a dus chiar la cereri privind neincluderea reţelei de socializare americane în diferiţi indici. Fondatorii Evan Spiegel şi Bobby Murphy deţin aproximativ 75% din drepturile de vot, în timp ce pachetul de acţiuni al lor reprezintă 45% din capitalul social al companiei. Snapchat a înregistrat venituri de 404 milioane dolari în 2016, de şase ori mai mult decât în anul precedent, în vreme ce pierderea companiei a ajuns la 514 milioane dolari, faţă de 373 millioane dolari anul trecut. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO