Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile giganţilor Apple, Visa, Intel şi Coca-Cola se "listează" la Bursa din Bucureşti

 Acţiunile giganţilor  Apple, Visa, Intel şi Coca-Cola se "listează" la Bursa din Bucureşti

Autor: Roxana Pricop

28.03.2012, 14:59 802

Societatea de brokeraj Tradeville va aduce la tranzacţionare acţiunile giganţilor americani Bank of America Corp., Intel Corp., Apple Inc., Visa Inc. şi The Coca-Cola Company pe sistemul alternativ de tranzacţionare ATS al Bursei de Valori Bucureşti. Acestea vor fi primele acţiuni americane în care investitorii locali pot investi direct de la Bucureşti.

Acţiunile celor cinci companii vor beneficia de serviciul de market maker asigurat de Tradeville, ceea ce pentru investitori înseamnă lichiditate şi cotaţii aliniate international.

Pentru ca investitorii români să poată cumpăra acţiuni Apple direct de pe Bursa de la Bucureşti, trebuie ca un broker local, în cazul de faţă Tradeville, să cumpere acţiuni Apple de pe bursa americană NASDAQ, unde e listat gigantul IT, şi să le aducă la tranzacţionare pe sistemul alternativ la Bursei de Valori Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO