Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Azomureş părăsesc ringul bursei după 16 ani

Acţiunile Azomureş părăsesc ringul bursei după 16 ani

Autor: Adrian Cojocar

05.12.2012, 13:37 1716

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a decis să retragă definitiv de la tranzacţionare titlurile producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş Târgu-Mureş (AZO) începând cu data de 7 decembrie la aproape 16 ani de la listarea acestora pe bursa de la Bucureşti.

Decizia vine în contextul în care grupul elveţian Ameropa, acţionarul majoritar al companiei, a demarat în ultimele luni un proces de delistare a societăţii de pe bursă.

Titlurile Azomureş au fost suspendate de la tranzacţionare încă din data de 21 august, între timp având loc un proces de retragere a acţionarilor minoritari din cadrul companiei, timp în care aceştia au avut opţiunea de a vinde acţiuni pentru a nu rămâne captivi în companie la preţul de 2,22 lei/titlu, acelaşi cu cel din oferta publică de preluare demarată anterior de acţionarul majoritar.

Azomureş a fost una dintre primele companii care s-au listat la bursă, fiind listată în ianuarie 1996 şi totodată una dintre cele mai performante din istoria bursei de la Bucureşti, multiplicând de mai bine de 100 de ori banii investitorilor în perioada cât a fost listată la bursă.

Ultimele tranzacţii cu aceste titluri s-au demarat la un preţ de 2,13 lei/acţiune, care evaluează compania la 1,12 mld. lei (255 mil. euro).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO