Burse - Fonduri mutuale

Actionarii Socep nu s-au dus sa voteze pentru gratuite

27.04.2007, 17:28 25

Operatorul portuar Socep Constanta va convoca o noua Adunare Generala a Actionarilor pentru a aproba majorarea capitalului si acordarea de actiuni gratuite, dupa ce propunerea initiala nu a putut fi aprobata din cauza lipsei de cvorum, potrivit conducerii societatii.
Socep propusese actionarilor majorarea capitalului cu 25% sau, respectiv, cu 2,5 milioane de euro prin incorporarea rezervelor din profitul anilor anteriori. Cum aceasta majorare nu a putut fi aprobata, actionarii au aprobat ca cea mai mare parte a profitului net obtinut anul trecut sa fie transferata in contul de profit nerepartizat.
Actionariatul societatii este foarte dispersat, doar un singur actionar - producatorul de materiale de constructii Celco Constanta - detinand un pachet de 10% din actiuni, potrivit celor mai recente raportari.
"Vom convoca o noua Adunare Generala in urmatoarele doua luni pentru a face modificarile la actul constitutiv prevazute de lege si, in conditiile in care, potrivit noilor reglementari, la a doua convocare a Adunarii Generale Extraordinare este nevoie de prezenta a 25% din drepturile de vot, majorarea se va face", a declarat pentru ZF Petrica Valcu, directorul general al Socep.
Compania a obtinut anul trecut un profit net de 1,98 milioane de lei (0,56 milioane de euro), in scadere cu 15% fata de castigul din 2005. Profitul obtinut de Socep s-a datorat vanzarii unui activ pe parcursul anului.
Pentru acest an, societatea si-a bugetat un profit brut de 3 milioane de lei (circa 0,9 milioane de euro), in crestere cu 28% fata de profitul din 2006. Socep se asteapta in 2007 la venituri mai mici, dar estimeaza ca va reusi sa-si reduca cheltuielile intr-un ritm mai ridicat decat cel al veniturilor.
"Este o estimare realista. Speram totusi ca anul acesta sa nu mai avem surprize asa de mari din partea cursului valutar, intarirea puternica a leului din ultimul trimestru din 2006 determinandu-ne o pierdere de 1,2 mil. lei", spune Petrica Valcu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO