Bănci și Asigurări

Vladescu promite sa vanda din nou titluri de stat din toamna

Vladescu promite sa vanda din nou  titluri de stat din toamna

Sebastian Vladescu

19.06.2006, 21:56 19

"La doua-trei luni dupa noua rectificare bugetara vom incepe sa facem emisiuni curente de titluri de stat, cea mai mare parte a deficitului urmand sa fie finantata de pe piata interna", a declarat pentru ZF Sebastian Vladescu, ministrul finantelor. El nu promite insa finantarea integrala de pe piata locala, pentru ca are in vedere si o emisiune de euroobligatiuni, dupa trei ani in care Ministerul Finantelor nu a emis titluri in euro.
"Probabil ca la inceputul anului viitor vom iesi si pe pietele internationale, pentru ca suntem prea izolati, desi avem noi perspective de imbunatatire a ratingului de tara", a declarat ministrul finantelor.
Vladescu afirma ca, pe langa finantarea deficitului, ratiunea reluarii emisiunilor de titluri de stat tine si de necesitatea indeplinirii criteriului de convergenta la UE privind existenta unei curbe de randamente pe termen mediu si lung cat mai apropiate de nivelurile comunitare.
Pe de alta parte, el nu vede o solutie la indemana pentru ca Trezoreria statului sa poata emite titluri de stat chiar si atunci cand inregistreaza excedente, restrictia fiind impusa prin legea datoriei interne.
"Ar fi complicat de stabilit si apoi de explicat Curtii de Conturi pana unde se poate merge cu emisiunile de titluri atunci cand Trezoreria este deja pe plus", spune Vladescu.
Tocmai acesta a fost motivul invocat constant de la inceputul acestui an de Ministerul Finantelor cand a anulat una cat una toate emisiunile ce obligatiuni de stat si certificate de trezorerie pe care le anuntase la inceputul anului.
In acelasi timp, Vladescu reia promisiunea facuta bancilor autohtone privind preferinta ce urmeaza sa le fie acordata la solicitarea de oferte pentru finantarea diferitelor proiecte publice, insa totusi crede ca Romania trebuie sa-si alimenteze si portofoliul de titluri externe. In prezent, Romania are in circulatie numai trei emisiuni de euroobligatiuni, dupa ce in toamna anului trecut a rascumparat o emisiune de 300 mil. euro lansata in anul 2000.
Anul trecut, Ministerul Finantelor a evaluat posibilitatile de restructurare a portofoliului de euroobligatiuni, insa Sebastian Vladescu afirma ca nu considera eficienta o asemenea operatiune.
"Suma totala este destul de mica, iar economia pe care am face-o ar fi nesemnificativa, in timp ce costurile legate de comisioanele bancilor intermediare ar fi destul de mari", a declarat Vladescu.
In conditiile liberalizarii contului de capital, investitorii straini vor putea cumpara si obligatiuni de stat emise in lei pe piata interna. Mai mult, din septembrie liberalizarea va deveni deplina, astfel incat nerezidentii vor putea achizitiona fara nici o restrictie si certificate de trezorerie, respectiv titluri de stat cu scadente scurte, de sub un an.
Cert este ca bancile se plang in mod constant ca sunt lipsite de o alternativa importanta de plasare a lichiditatilor atat timp cat Ministerul Finantelor este absent de pe piata, iar atat ele cat si investitorii clienti de-abia asteapta o emisiune de titluri de stat.
Pe de o parte, revenirea Finantelor cu emisiuni curente de titluri de stat pentru finantarea deficitului nu poate decat sa bucure banca centrala, care va putea scapa astfel de o parte din efortul sterilizarii excesului de lichiditati de pe piata. Pe de alta parte insa, BNR nici nu vrea sa auda de finantari externe, in conditiile in care deja se lupta cu sterilizarea echivalentului a circa 7 miliarde de euro reprezentand bani care nu ajung in creditare si are emotii la fiecare intrare mai consistenta de valuta din privatizare.
Pana la urma ramane de vazut ce va cantari mai mult pentru BNR: relaxarea partiala a efortului de sterilizare sau posibila crestere a presiunilor inflationiste ca urmare a cresterii deficitului bugetar, care s-ar putea manifesta chiar daca Finantele promit sa directioneze banii spre investitii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO