Bănci și Asigurări

Un nou record: Companiile locale de asigurări au cedat la reasigurătorii străini 40% din afacerile din primul trimestru

Un nou record: Companiile locale de asigurări au cedat...

Autor: Anelis Baciu

17.08.2017, 00:03 69
Asigurătorii locali care vând poliţe generale au cedat către companiile străine de reasigurare 40% din primele brute subscrise în primele trei luni ale acestui an, echivalentul a 815 milioane de lei (181 mil. euro), potrivit celui mai recent raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Gradul de cedare în reasigurare a atins astfel un nou record. Spre comparaţie, în primele trei luni din 2016 primele cedate în reasigurare reprezentau o treime din afacerile totale ale asigurătorilor locali. În 2008, cu un an înaintea apariţiei crizei financiare pe plan local însă, cedările în reasigurare erau la cel mai jos nivel şi reprezentau 25% din totalul primelor brute subscrise. În ultimii doi s-a observat o tendinţă mai accentuată a companiilor de asigurări generale de a reţine tot mai puţin din riscurile preluate pe piaţa românească, o piaţă frământată de falimente şi pierderi. „Nivelul (cedărilor în reasigurare - n.red.) este cel mai ridicat din ultimii 5 ani şi totodată în creştere comparativ cu aceeaşi periodă a anului 2016 când se ridica doar la aproximativ 33%“, scriu specialiştii ASF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO