Bănci și Asigurări

Romstal Leasing, finantari triple pentru de echipamente

22.07.2008, 19:46 13

Romstal Leasing, o filiala a grupului belgian KBC, a finantat in primul semestru (S1) contracte in valoare de 130,5 milioane de euro, in crestere cu 53% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
"Segmentele de leasing pentru echipamente si leasing pentru vehicule comerciale au adus o contributie de aproape doua treimi din totalul finantarilor din 2008", a declarat Ionut Chirila, director de marketing al Romstal Leasing. Compania a incheiat in primul semestru 3.050 de contracte, in conditiile in care pentru intregul an si-a bugetat sa acorde finantari de 275 de milioane de euro, in cadrul a 7.500 de contracte, potrivit planurilor anuntate anterior.
In primele sase luni, compania a finantat contracte de achizitii de echipamente in valoare de 19 milioane de euro (respectiv 17,8% din afaceri), de peste trei ori mai mult decat in aceeasi perioada din 2007.
Cea mai importanta linie de afaceri a ramas insa leasingul pentru autovehicule comerciale, care a concentrat 44,8% din finantarile acordate. In prima parte a anului trecut ponderea sa fusese de 42%. Finantarile pentru autoturisme au mai contribuit cu aproape 32% la afacerile Romstal, in timp ce leasingul pentru imobile a avut o contributie de 4,8%.
In primele sase luni, contractele de finantare pe segmentul de leasing imobiliar au depasit 5 milioane de euro, insa pentru intregul an compania si-a bugetat sa ajunga la 20 mil. euro.
Reprezentantii companiei au aratat ca leasingul pentru echipamente ar trebui sa ajunga sa concentreze 30% din finantarile acordate in 2009, avand in vedere potentialul ridicat al acestui segment.
Romstal Leasing opereaza printr-o retea de 32 de unitati, dupa ce a deschis doua birouri locale in prima parte a anului, la Caransebes si Buzau. Pentru perioada urmatoare compania mai are programata deschiderea de birouri in Targoviste, Sfantu Gheorghe, dar si in Capitala. Circa 40% din afacerile companiei sunt concentrate in Bucuresti, iar ponderea va ramane stabila in perioada urmatoare.
Belgienii de la KBC au preluat compania Romstal la sfarsitul anului 2006, cand divizia de leasing a grupului a fost de acord sa plateasca 70 de milioane de euro pentru pachetul majoritar de actiuni al companiei. Tranzactia a fost incheiata in martie 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO